Fotbal   •   Liga 1   •   CSU Craiova - CFR 2-1

VIDEO Tensiunea maxima! CSU Craiova continuă să-și asume riscuri, dar cu CFR i-a mers: scor 2-1

Alb-albaștrii savurează succesul care i-a adus la un punct de lider

Articol de Iulia Iordache   —  sâmbătă, 10 decembrie 2016

Știința continuă să-și asume riscuri cu jocul de la o poartă la alta, cu răsturnări de scor și faze spectaculoase.

Universitatea are 36 de puncte, cu unul mai puțin decât Steaua. Și nu are instinct de conservare, joacă de la o poartă la alta indiferent de consecințe. A plătit cu 0-2 la Ovidiu pentru stilul riscant, a primit premiul aseară, o victorie cu CFR și reducerea temporară a diferenței care o separă de lider.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Zlatinski a marcat din penalty pentru 1-0, după un henț în careu al lui Horj, Bud a egalat imediat. Între goluri, Miriuță a fost trimis în tribună pentru proteste. Briceag centrează, Mureșan ratează intervenția și Gustavo face 2-1.


CFR mai ia un roșu, de data asta un fotbalist, Omrani. Bancu dă bară, Clujul are ocaziile lui, inclusiv în finalul pe care Craiova îl parcurge tot în stil de jucător de noroc.

Formația lui Mulțescu nu profită de superioritatea numerică, nu păstrează mingea ca să omoare ritmul, acceptă spectacolul cu riscul ca show-ul să-i fie dăunător. Prestația e plăcută pentru spectatorii neutri și e încântătoare pentru olteni dacă echipa mai și câștigă dintr-o asemenea desfășurare pe fast forward.

Deocamdată pare OK și clasamentul, echipa e în zona europeană și își permite să calculeze o luptă cu Steaua pentru al doilea titlu de la Revoluție încoace.

Mulțescu întreține speranțele în Bănie și își sporește tensiunea. Cu mulți jucători de atac, cu intenții ultraofensive și cu răsturnări de scor în fotbalul cel mai liber din întreg campionatul.


"Roșu" stupid, apoi se taie la mână

CFR a rămas în 10 după o oră, din cauza eliminării lui Omrani. Francezul a luat "roșu" fără să fi făcut un fault dur. A fost un fault în atac comis într-un duel cu Vătăjelu, dar un duel normal, pentru minge. Atacantul îi reproșează întâi asistentului decizia de a da fault, ia "galben", apoi continuă să protesteze față de "central" și mai ia un cartonaș, după ce scuipă în direcția arbitrului. La vestiare, de nervi, Omrani a spart un geam și s-a tăiat la mână!

"A fost un meci echilibrat, puteam să câștigăm și noi. Din câte am observat pe teren, a fost 11 metri, dar nu dai întâi corner și după penalty, asta ne-a bulversat pe noi. Omrani trebuie să plătească paguba făcută!"

Cristian Bud, atacant CFR

"Nu am putut înțelege decizia arbitrului la penalty, de a se răzgândi, însă eu am atins mingea cu mâna, recunosc"

Răzvan Horj, fundaș CFR

"În 10 oameni băieții mei au ținut Craiova, trebuie să îi felicit. E un gest pe care Omrani nu trebuia să îl facă, va plăti pentru lucrul acesta. În fotbal nu ai voie să faci ce a făcut el"

Vasile Miriuță, antrenor CFR

"După un meci în care am trăit, am murit, am înviat, cum credeți că mă simt?! Ei avut mai multă agresivitate, iar de acolo ajungi și la cartonașe roșii, și la geamuri sparte"

Gheorghe Mulțescu, antrenor CSU Craiova

4străini a folosit CFR pe parcursul meciului cu Craiova, cei mai puțini utilizați într-un joc în ultimii 10 ani. Camora, Omrani, Juan Ruiz și Tiago Lopes au jucat aseară. În decembrie 2006, la un joc cu Urziceni, străinii au fost M. Jose, Milosevici, P. Oliveira

Save

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.