Juventus s-a impus în derby-ul ligii secunde și s-a distanțat la șapte puncte de FC Brașov.
Brașovenii s-au plâns toată săptămâna de arbitrajele bune de care au parte cei de la Juventus București, iar pentru a nu mai exista scandal, CCA a trimis un arbitru de pe lista FIFA, Sebastian Colțescu, iar prestația a fost pe măsură.
Jocul de ieri de la Colentina a început în forță, Călințaru a centrat perfect de pe partea stângă, iar Buhăescu, singur în 5 metri, a trimis cu capul în plasă, după o greșeală mare de marcaj a "stegarilor".
Abia după pauză, Grigorie a reușit egalarea, după ce Goge a tras în transversală de la 20 de metri, Istrati a pus cu capul în fața porții, de unde Fane a făcut 1-1. Chipirliu și-a făcut din nou datoria și-a înscris și de această dată cu patru minute înainte de final.
Cu victoria în buzunar și aflați în fotoliul de lider, Oprița n-a ratat momentul și i-a atacat dur pe brașoveni: "Eu zic să le dea Federația 3 puncte. Să facem o adresă că au ajuns o singură dată în careu! Nu mi-a fost frică niciodată de Brașov, dar m-am săturat de declarațiile pe care le-au făcut toată săptămâna. Mai e mult până la promovare, dar am luat o opține serioasă".
Și marcatorul golului victoriei, Chipirliu, a făcut declarații la finalul partidei: "Noi am jucat fotbal și am câștigat. Ei au vorbit toată săptămâna că vin aici şi ne bat, s-au plâns non-stop de arbitraje, dar în meciul ăsta am controlat cap-coadă și am luat o opțiune serioasă la promovare".
"E vina noastră că am pierdut acest meci, ne-am retras după ce-am marcat, în loc să stăm sus și să nu-i lăsăm să vină peste noi. Suntem încrezători că la finalul sezonului vom promova"
Ștefan Grigorie, mijlocaș FC Brașov
JUVENTUS - FC BRAŞOV 2-1
Juventus: R. Stoian - Wallace, Morariu, Beţa, Carabela - Băjenaru, Bărbulescu - Florea, Bustea (46 Chipirliu), Călinţaru (76 Stoenac) - Buhăescu. Antrenor: Daniel Oprița
FC Braşov: Fl. Iacob - Băjan, Poverlovici, I. Şerban, Stan - L. Manole, P. Iacob, Vl. Munteanu (68 Cordoș), Goge - Grigorie, Istrati (80 H. Popa). Antrenor: Cornel Țălnar
{{text}}