Ieșenii nu au doar probleme financiare, ci și probleme în bucătăria proprie: nu știu câte "galbene" are Alexandru Ciucur!
Alexandru Ciucur a luat în prelungirile meciului cu Botoșani cartonaș galben și a forțat situația cât să îl ia și pe cel de-al doilea, pentru a primi "roșu".
Momentul poate nu ar fi bătut la ochi, dacă nu ar fi făcut același lucru și colegul său, fundașul Cosmin Frăsinescu, care luase primul galben în minutul 34 al partidei, iar în prelungirile meciului "a făcut rost" și de al doilea.
Președintele ieșenilor a elucidat misterul acestor "roșii" forțate, spunând că "Ciucur și Frăsinescu stăteau în campionat cu acele galbene, așa stau în Cupă". Acțiunea lui Frăsinescu are logică, acesta având deja 3 "galbene", fotbalistul a evitat să fie suspendat în meciul cu Dinamo din ultima etapă din 2016.
În schimb, Ciucur avea doar două cartonaşe, conform Ligii Profesioniste de Fotbal. Doar că ieşenii nu s-au luat după statistica Ligii, ci după ce de pe site-ul liga1.ro!
Acolo Ciucur figurează cu 3 "galbene", nu cu 2! În afară de etapele 10 și 18, când a luat cartonaș galben, conducerea ieșenilor susține că Ciucur a mai primit unul în etapa 9. Doar că atunci a fost avertizat Boiciuc, nu Ciucur!
Ieșenii urmează să verifice astăzi situația cartonașelor galbene ale mijlocașului la LPF, între timp acesta va sta în meciul din Cupă împotriva ardelenilor de la CFR.
{{text}}