România a învins Cehia, scor 30-28 (17-14), în grupa principală de la Campionatul European de handbal feminin din Suedia şi păstrează şanse pentru calificarea în semifinalele competiţiei.
Tricolorele au condus pe tot timpul meciului şi au intrat la pauză cu un avantaj de 3 goluri, însă au avut emoţii pe final, când Cehia s-a apropiat la doar un gol.
Cristina Neagu a fost din nou golgeterul României, cu 10 reuşite şi a depăşit pragul de 40 de goluri la acest Campionat European.
În următorul meci, România va juca împotriva Danemarcei, mâine, de la ora 19:30. Partida va putea fi urmărită în direct pe TVR 2, TVR HD şi liveTEXT pe GSP.RO.
CLASAMENT:
Echipa | Meciuri | Puncte |
1. Norvegia | 4 | 8 |
2. România | 4 | 6 |
3. Danemarca | 4 | 5 |
4. Cehia | 4 | 2 |
5. Rusia | 4 | 3 |
6. Ungaria | 4 | 0 |
Primele două echipe din fiecare grupă se califică în semifinalele Campionatului European din Suedia!
LIVETEXT » ROMÂNIA - CEHIA 30-28 (17-14)
FINAL DE MECI! VICTORIE PENTRU TRICOLORE!
min.59 (30-28) Eliminare de două minute în tabăra Cehiei, iar Pintea marchează la ultimul atac al României!
min.59 (29-28) Ambros Martin cere time-out.
min.55 (28-25) România înscrie în inferioritate, dar imediat cum echipa este în efectiv complet, Szucs primeşte şi ea o eliminare de două minute.
min.53 (27-24) O nouă eliminare pentru Crina Pintea.
min.52 Time-out cerut de tehnicianul Cehiei.
min.51 (25-23) Iuganu înscrie deşi România este în continuare în inferioritate, iar la atacul următor al Cehiei, mingea loveşte bara.
min.49 (24-23) Eliminare de două minute pentru Crina Pintea.
min.47 (23-21) Zamfirescu o găseşte excelent pe Pintea cu o pasă care destabilizează apărarea adversă, iar pivotul nostru înscrie cel de-al cincilea gol din acest meci.
min.45 (22-20) Zamfirescu reuşeşte golul meciului, cu o aruncare spectaculoasă de la şold!
min.43 (20-20) O nouă greşeală e sincronizare în atacul României. Cehia recuperează, dar Dedu salvează cu o paradă de excepţie!
min.42 (20-20) Cehia restabileşte egalitatea după o greşeală a tricolorelor, iar Ambros Martin cere time-out.
min.40 (19-18) Cehia se apropie la un singur gol după o aruncare a lui Iuganu care a lovit de două ori bara, fără să intre în poartă.
min.37 (19-16) Oana Manea obţine o nouă lovitură de la 7 metri şi o eliminare de două minute. Neagu înscrie din nou cu o execuţie sigură.
min.34 (18-15) Jerabkova a primit o eliminare de două minute, iar România înscrie primul gol al reprizei de la 7 metri, prin Cristina Neagu.
Start în partea secundă! Prima posesie aparţine Cehiei.
min.30 PAUZĂ! Crina Pintea marchează în ultimele secunde pe contraatac şi România intră la cabine cu un avantaj de trei goluri.
min.29 Time-out cerut de Ambros Martin.
min.27 (16-14) Oana Manea obţine o lovitură de la 7 metri şi o eliminare de două minute în tabăra Cehiei. Aruncarea Cristinei Neagu este însă apărată.
min.26 (16-14) Jerabkova înscrie un gol spectaculos din apropierea liniei de 10 metri. În poarta României este Paula Ungureanu.
min.23 (15-12) Neagu marchează un nou gol de senzaţie şi a ajuns la cinci reuşite din şapte aruncări!
min.20 (13-10) Time-out cerut de antrenorul Cehiei, Jan Basny.
min.17 (12-9) Neagu revine şi marchează cu un şut care a lăsat-o fără replică pe portăriţa Cehiei.
min.13 (9-7) Gol marcat de Cristina Neagu, care este însă lovită de o adversară şi are nevoie de intervenţia medicului. Neagu va sta pe margine trei minute, conform regulamentului.
min.9 (8-5) România îşi majorează avantajul prin golul lui Zamfirescu, după un atac ratat al Cehiei.
min.7 (6-4) Jucătoarele Cehiei recuperează şi înscriu pe contraatac, dar Cristina Neagu restabileşte diferenţa de două goluri printr-o aruncare de la 7 metri.
min.4 (3-1) Atac ratat de Cehia, iar România îşi majorează avantajul graţie golului marcat de Crina Pintea!
min.2 (2-1) Laura Chiper înscrie de pe extremă.
min.1 (1-0) Cristina Neagu înscrie primul gol al meciului, la doar 30 de secunde de la startul partidei.
START DE MECI! România are primul atac.
Cele două reprezentative au intrat pe teren, iar partida va începe în câteva momente!
România pornește cu prima șansă contra cehoaicelor, iar o victorie ar face ca elevle lui Martin Ambros să fie foarte aproape de calificarea în semifinale. "Tricolorele" se luptă cu Danemarca pentru locul 2, iar miercuri, cele două naționale se vor înfrunta.
Cehia are nu a terminat niciodată vreo competiție mai sus de locul 8. Totuși, a lăsat însă o bună impresie la Euro 2016 și a arătat că e capabilă de surprize. În grupă a trecut de Ungaria, 27-22, și a pierdut greu cu Muntenegru, 27-28, și Danemarca, 29-33. La fel de greu a cedat în fața campioanei olimpice Rusia, 24-26, în primul meci din Main Round.
{{text}}