Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Negoiță a tranșat conflictul Andone-Mutu: "Să NU mai vorbescă despre ceilalți! Are un singur rol"

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 14 decembrie 2016

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, a trimis azi un comunicat în care a ținut să lămurească problema disputei dintre Adi Mutu, managerul echipei, și Ioan Andone, antrenorul echipei.

Relația dintre Mutu și Andone a fost tot mai tensionată, alimentată de rezultatele mai proaste ale echipei și de zvonurile potrivit cărora Mutu a negociat cu Șumudică și Contra.

Antrenorul a declarat în weekend că Negoiță este șeful echipei și că doar finanțatorul poate vorbi despre Mutu și despre conducerea echipei.

Negoiță l-a tras la răspundere pe Andone și a spus că acesta ar trebui ca în conferințele de presă să vorbească doar de fotbal, nu și despre cei din conducerea echipei.


Comunicatul integral emis de Negoiță:

"Am plecat, firesc, de la premisa de bun-simţ că într-o organizaţie profesionistă trebuie să aduc profesionişti care ştiu ce au de făcut pentru că eu sunt de părere că patronul trebuie să asigure echilibrul financiar la club, iar restul oamenilor importanţi din organigramă - directorul general şi antrenorul principal trebuie să-şi facă profesionist treaba pentru care sunt plătiţi. Din nefericire, văd ca vechile metehne încă se mai manifestă la clubul meu şi, prin urmare, mă simt nevoit să fac următoarele precizări: Adi Mutu, directorul general al clubului face ce trebuie să facă şi am o comunicare corectă cu el.

În ceea ce-l priveşte pe Ioan Andone, îmi doresc să-şi facă ceea ce trebuie să facă şi consider că ar fi un bun început să-mi demonstreze că întelege acest lucru dacă, spre exemplu, în timpul conferinţelor de presă ar discuta doar despre fotbal şi despre responsabilităţile lui şi ale echipei şi ar evita pe viitor să mai intre în dispute legate de activitatea celorlalţi membri din conducerea clubului. Responsabilitatea activităţii acestora mă priveşte pe mine. Sper ca, măcar acum, dat fiind caracterul public al acestui mesaj, să fiu bine înţeles pentru că, din nefericire, discuţiile repetate avute în privat în trecut văd ca nu au produs efectul scontat" Ionuț Negoiță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.