Liga 1

Noul "Zmeu" » Hanca îl poate egala pe Torje și calcă pe urmele lui Cătălin Munteanu

Hanca a fost reinventat de Andone după ce Rednic îl folosea pe acesta fundaş dreapta sezonul trecut

Articol de Victor Vrînceanu  —  Thursday 15th of December 2016 12:00

Dacă va oferi un assist diseară, cu Gaz Metan, Sergiu Hanca îl va egala pe Torje în topul celor mai buni pasatori dinamovişti din ultimele zece sezoane şi va ajunge la trei pase de liderul Cătălin "Cap de Zmeu" Munteanu.

Sergiu Hanca scrie istorie la Dinamo! Mijlocaşul de 24 de ani este cel mai bun pasator al lui Dinamo în toate competiţiile, cu 9 assisturi, şi pasatorul numărul unu al Ligii, cu 8 astfel de reuşite. Pe lângă sezonul bun făcut până acum, Sergiu a reuşit deja o altă performanţă interesantă.

Gazeta a analizat ultimele zece sezoane ale lui Dinamo, iar mureşeanul şi-a depăşit colegii care au ieşit la rampă sezoanele trecute, Palici sau Rotariu, şi, mai mult, ocupă în acest moment locul trei, la un singur assist de poziţia secundă, ocupată de Gabi Torje.

"Piticul" a oferit 10 assisturi în sezonul 2010/2011. Având în vedere că Dinamo este agrenată în lupta pentru play-off, dar şi în Cupa României şi Cupa Ligii, sunt şanse foarte mari ca Hanca să îl ajungă din urmă pe unul dintre cei mai tehnici fotbalişti ai lui Dinamo de după Revoluţie, Cătălin Munteanu. "Cap de Zmeu" a dat 13 assisturi în sezonul 2011/2012.

Ce spune Cătălin Munteanu, cel mai bun pasator al lui Dinamo din ultimele zece sezoane, despre Hanca:

  • "E unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1 şi fotbalist de bază al "câinilor", eu cred că merită convocat la echipa naţională"
  • "Sezonul e abia la jumătate, Hanca sigur mă va ajunge şi are şanse mari chiar să mă depăşească. Sper să o facă pentru a o ajuta pe Dinamo"
  • "E un jucător complet, poate evolua bine pe trei posturi, fundaş dreapta, mijlocaş dreapta şi extremă"
  • "Are pasa bună, centrarea foarte bună şi execută foarte bine fazele fixe. E un jucător care îmi place foarte mult"

6,06este media notelor GSP ale lui Hanca, a doua din lotul dinamovist, după Lazăr, cu 6,40

CEI MAI BUNI PASATORI DIN ULTIMELE 10 SEZOANE

2016/2017 Hanca 9*
2015/2016 Palici 8
2014/2015 Rotariu 7
2013/2014 L. Rus, V. Lazăr 6
2012/2013 Curtean 7
2011/2012 C. Munteanu 13
2010/2011 Torje 10
2009/2010 A. Cristea 7
2008/2009 Torje 7
2007/2008 Ad. Cristea 7

* La Hanca au fost luate în calcul doar meciurile desfășurate până acum, el având până în vară încă minimum 19 meciuri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.