Barcelona i-a pregătit un nou contract lui Messi, cu un salariu net de 35 de milioane de euro pe an. Clubul își dorește să-l păstreze pe argentinian până la sfârșitul carierei sale de fotbalist.
Președintele echipei catalane Josep Maria Bartomeu intenționează să înceapă negocierile cu tatăl jucătorului, pentru reînnoirea înțelegerii, care expiră în vara lui 2018. Cifra anunțată de cotidianul spaniol AS este mult mai mare față de venitul actual al vedetei, de 20 de milioane de euro net pe sezon.
Ceea ce frapează este faptul că suma de 35 de milioane de euro, pe care Barcelona este gata să i-o ofere lui Messi, este aceeași cu salariul lui Neymar, din noul său contract.
Asta înseamnă că echipa de pe Camp Nou va plăti pentru Messi și Neymar 140 de milioane de euro brut anual, în timp ce încasările totale ale clubului ajung la 695 de milioane de euro.
Semnarea noului contract al argentinianului va avea loc, probabil, după perioada Sărbătorilor. Starul argentinian știe, fără îndoială, că dacă el nu ar dori să mai rămână la catalani, atunci alte mari cluburi din Europa ar cheltui sume uriașe pentru a-și asigura serviciile sale.
Cu toate astea, fotbalistul se simte foarte bine la Barcelona și își va continua, cel mai probabil, cariera la clubul spaniol.
sursa: as.com
{{text}}