Momente de groază la finalul partidei de la Goteborg, dintre Germania și România, meciul pentru locul 5.
Cristina Zamfir a recuperat o minge în ultimele secunde și a plecat pe contraatac, a plutit în aer și a trimis balonul în plasă, pe lângă portarul Clara Woltering.
În săritură însă, interul stânga de la SCM Craiova, marcatoare a 6 goluri, s-a lovit cu gâtul de bară și a rămas nemișcată pe teren. Au intervenit repede medicul Ciocoiu și fizioterapeuții Ionescu și Mărășteanu. Chiar Ambros Martin a intrat pe teren și a făcut semne disperate echipei medicale a sălii să intervină. Se pare că-și înghițise limba.
Cristina și-a revenit, s-a ridicat, fiind îmbrățișată de toate colegele. Ea a adus victoria României, care le trimite pe tricolore pe locul 5 la Euro 2016. Și Clara Woltering a avut de suferit în urma acelei faze. Involuntar, Zamfir a lovit-o cu piciorul în cap, nemțoaica părăsind terenul pe targă, iar oficialii germani au anunțat că a e posibil că ea să fii suferit o comoție.
În final, România s-a impus cu 23-22 și a obținut locul 5 la Campionatul European din Suedia.
{{text}}