Tenis

Fostul antrenor al Simonei Halep, Wim Fissette, îi va fi adversar » Belgianul va pregăti o jucătoare din Top 10 WTA

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 17 December 2016

Wim Fissette, fostul antrenor al Simonei Halep, va pregăti începând cu 2017 o adversară a româncei, pe Johanna Konta.

Potrivit site-ului WTA, belgianul și britanica de pe locul 10 WTA au ajuns la un acord și vor avea o colaborare. De-a lungul anilor, Fissette le-a mai pregătit pe Simona Halep, Madison Keys, Kim Clijsters și Victoria Azerenka.

"A fost primul antrenor cu care am vorbit și totul a fost bine. Este în circuit de mult timp și sper să iau cât mai mult din experiența lui", a spus Konta pentru The Independent.

Konta, 26 de ani, a câștigat un titlul în cariera ei, în acest an, la Stanford. Aceasta va juca începând cu 1 ianuarie la turneul de la Shenzen, acolo unde va participa și Halep.

Cu belgianul pe bancă, Halep a avut în 2014 cel mai bun an din carieră, jucând finala la Ronald Garros și finala Turneului Campioanelor. Colaborarea dintre cei doi s-a încheiat la finalul anului 2014, când managerul Simonei, Virginia Ruzici, l-a concediat pe belgian.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.