Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

EXCLUSIV "Pedeapsa" Stelei» Cum își compromite echipa lui Reghe șansele de câștiga campionatul

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 decembrie 2016

Ediția de azi a Gazetei Sporturilor a făcut o analiză a primei părți a sezonului și a calculat punctele pierdute de Steaua după meciurile din grupele Europa League.

Steaua a pierdut nu mai puţin de 9 puncte în campionat în partidele disputate imediat după cele din eurocupe. 

Participarea în grupele Europa League nu i-a adus Stelei numai beneficii: punctaj pentru coeficient şi mai ales intrări din punct de vedere financiar. Echipa a avut şi de suferit, iar acest lucru s-a văzut în partidele de campionat. Cele jucate imediat după o "aventură" în Europa.

Şi au fost nu mai puţin de 10 astfel de episoade. Iar în 4 dintre ele, echipa a dat greş, a pierdut 9 puncte. Cu care s-ar fi aflat pe primul loc, la mare distanţă de urmăritoare.


Nu e o premieră

S-a întâmplat la fel şi cu alţi antrenori, cel mai bun exemplu fiind primul sezon de Champions League, în 2006-2007, când Steaua s-a întors la masa bogaţilor după o pauză de un deceniu. Atunci, cu Olăroiu pe bancă, echipa a mers bine într-o grupă infernală, alături de Real Madrid, Lyon şi Dinamo Kiev.

A terminat pe locul 3, dar a pierdut în campionat 11 puncte în jocurile de după cele continentale. Lucru care a împiedicat-o să-şi apere titlul, cucerit în acel sezon de Dinamo.

Citește materialul integral în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală și află care este programul Stelei la începutul lui 2017 și ce avantaj are echipa lui Reghe.


Alte subiecte exclusiv print:

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.