Diverse

UPDATE GALERIE FOTO Un fotbalist din Liga 1, implicat într-un grav accident de circulație. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!

Articol de Iulia Iordache  —  Sunday, 18 December 2016

Răzvan Horj, fundașul celor de la CFR Cluj, a fost implicat astăzi într-un accident de circulație în localitatea Văleni, din Maramureș.

update

Apropiații fotbalistului susțin că un Matiz i-a tăiat calea lui Horj, iar autoturismul jucătorului a derapat, a lovit cealaltă mașină și apoi o fetiță aflată pe marginea drumului.

Fata a ajuns la spital, însă viața nu i-a fost pusă în pericol. Horj nu consumase băuturi alcoolice și a cooperat cu poliția. 

Conform informațiilor GSP, jucătorul clujenilor era singur în mașină și a scăpat nevătămat.

Jurnalistul Vasile Dale a publicat imagini cu cele două mașini serios avariate și precizează că autoturismul personal al lui Horj ar fi lovit o altă mașină, iar apoi ar fi acroșat o fetiță aflată pe marginea drumului. 

Poliția nu a oferit informații oficiale referitoare la accident. Inițial, martorii ar fi declarat că fotbalistul de 21 de ani a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, însă într-o declarație oferită pentru vasiledale.ro Horj a afirmat că a fost testat, iar rezultatul ar fi fost zero.

"Am fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat fiind zero. Acum sunt la spital pentru probele de sânge. Am colaborat și voi colabora cu poliția", a spus Horj pentru sursa citată.


*Răzvan Horj (stânga)-click pe imagine pentru  a mări

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.