Cristina Neagu și-a făcut din nou loc în echipa ideală a unui Campionat European și la turneul final din Suedia.
Românca a fost desemnată cel mai bun inter stânga, chiar dacă România nu a terminat decât pe locul 5, iar Neagu nici măcar nu a mai fost trimisă pe teren la partida cu Germania.
Neagu a fost desemnată în două partide omul meciului, în întâlnirile cu Croația și Ungaria. Cristina a fost până la partidele de ieri și golgeterul competiției, cu cele 46 de goluri marcate. Faptul că nu a jucat însă contra Germaniei a contat enorm. Daneza Stine Jorgensen a depășit-o cu un singur gol, dar nordica a avut două meciuri mai mult disputate!
Este a treia oară la Europene când Neagu e desemnată cel mai bun inter stânga, după 2010 și 2014. Aceeași distincție a primit-o și la Mondialul din 2015. Mai mult, românca a fost MVP-ul turneelor din 2010 și 2015!
În echipa ideală și-au mai făcut loc o daneză, portarul care ne-a făcut seara amară la meciul cu Danemarca, două norvegience, două olandeze și o spaniolă, extrema dreapta de la CSM București, Carmen Martin.
Echipa ideală a CE 2016
- Portar: Sandra Toft (Danemarca)
- Extremă stânga: Camilla Herrem (Norvegia)
- Inter stânga: Cristina NEAGU (România)
- Centru: Cornelia Nycke Groot (Olanda)
- Pivot: Yvette Broch (Olanda)
- Inter dreapta: Nora Mork (Norvegia)
- Extremă dreapta: Carmen Martin (Spania)
- Cel mai bun apărător: Beatrice Edwige (Franța)
- MVP: Cornelia Nycke Groot (Olanda)
46 de goluriși 32 de assist-uri a reușit Neagu în Suedia, fiind de departe numărul 1 la execuțiile cumulate
{{text}}