Fotbal   •   Liga 1   •   ASA - PANDURII meci abandonat

Meci ABANDONAT în Liga 1 » Reacție vehementă a celor de la ASA: "A fost premeditat"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 18 decembrie 2016

Directorul sportiv al celor de la ASA Târgu Mureș, Daniel Stanciu, consideră că gestul gorjenilor, care au refuzat să mai joace a doua repriză a meciului, a fost unul premeditat. 

"E o situaţie inedită, dar asta a fost decizia celor de la Pandurii. Astea sunt condiţiile în România, am avut omologare provizorie pentru teren, dar vremea nu o putem controla. În ultimele 2-3 săptămâni a fost foarte frig la Tg. Mureş.

Vina parţială e a celor care programează meciurile. Putem merge la Cluj, pe celălalt stadion pe care îl avem omologat, Cluj Arena, dar trebuia să anunţăm cu 7 zile înainte. Nu ştiam însă care va fi situaţia. Dacă vrem să jucăm până înainte de Crăciun, hai să programăm meciurile la 12-1, poate prindem şi ceva soare. Noi am încercat toată săptămâna să nu ne antrenăm pe acest gazon, pentru a-l proteja.

Până la urmă, ambele echipe au avut aceleaşi condiţii. Astea sunt condiţiile din România, asta e infrastructura. Pandurii a avut doar 15 jucători, iar doi, Sânmărtean şi Pleaşcă, au stat în tribună, la căldură. Au fost presiuni de la început să nu se joace din partea celor de la Pandurii.


A mai fost o tentativă a lui Grigoraş de a scoate echipa de pe teren, în prima repriză. Intenţia lor a fost destul de clară de la început. E uşor să o arunci pe pe teren în condiţiile în care am dat două goluri şi ei nu au tras niciun şut la poartă", a declarat Stanciu la TV Digi. 

Din cauza gheții de pe unele porțiuni ale terenului, fotbaliștii celor de la Pandurii au refuzat să revină pe teren în repriza a doua a meciului cu ASA Târgu Mureș. Scorul după 45 de minute era 2-0.

 Cel mai probabil, oltenii vor pierde cu 0-3 la "masa verde". 

GALERIE FOTO IMAGINI HORROR! Cum arata gazonul de la Târgu Mureș cu puțin timp înainte de ASA - Pandurii


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.