Nostalgie la Târgu Mureș - Pandurii. Imaginile n-au cum să nu-ți trezească episoade din copilărie. Când jucai fotbal pe cele mai sinistre suprafețe sau când, pe stradă, zăreai un luciu de gheață și te-ndreptai în viteză către el ca să aluneci, în picioare, ca pe un snowboard.
Nu se distrează nimeni la Târgu Mureș. Jucătorii încalță adidași de sală. Poate doar Mureșan. Care zâmbește când Avram se prăbușește ca Bambi pe lac la începutul primei reprize.
Jucătorii nu trebuie să controleze doar balonul. Sunt mult mai atenți la picioare, la modul în care sunt nevoiți să alerge, acțiune care dă impresia că suprafața de gheață, mai degrabă, frige. Știe cineva cât de ușor sare un genunchi?
Nu mai vorbim de tribune după ce, cu o seară înainte, colegul Andrei Crăițoiu număra, om cu om, publicul, la un meci al Stelei, acasă - favorită la titlu. Acolo suntem. În anul în care un reporter numără, literalmente, suporterii pentru caseta de meci.
Avram nu oprește partida deși, aparent, și lui îi e greu să urmărească desfășurarea evenimentelor. Nu știm de ce. O face Grigoraș. La pauză.
La aceeași oră, în Premier League, Manchester City o învinge pe Arsenal, 2-1, pe Etihad. Nu are rost să aduci în discuție terenul sau fanii. Poți urmări, omenește, un meci. Acum 150 de ani, când noi încă ne băteam cu turcii, britanicii clădiseră, deja!, o societate care le permitea să se joace, liniștiți, cu mingea.
În 2013, Radu Petrescu a oprit partida după 14 minute din cauza ploii torențiale, la un meci pierdut de Bistrița în fața Chiajnei.
Or, astăzi nu condițiile meteo au pus capăt partidei. Nu. E exact imaginea fotbalului românesc. Un fotbal care a înghețat de ceva timp. Zace acolo, precum un Lenin criogenat în Piața Roșie, în inimile oamenilor care, pe vremuri, veneau pe stadion. E produsul unui sistem - la fel de interesat de fotbal - asemeni suporterului care nici măcar nu știe ce s-a întâmplat azi la Târgu Mureș. Pentru că nu-l interesează!
{{text}}