Conflictele dintre jucători și Marius Șumudică se țin lanț în ultima vreme.
După ce tehnicianul campioanei s-a certat în acest sezon cu Constantin Budescu și cu Florin Lovin, a venit rândul lui Daniel Niculae să intre în conflict cu Șumi. Motivul? După evoluțiile entuziasmante cu Steaua, când a avut o contribuție foarte importantă la victoria giurgiuvenilor, și după golul din Cupa României cu Luceafărul Oradea, Nico se aștepta să fie cuprins în formula de start a meciului de la Mediaș sau, cel puțin, să prindă măcar o repriză împotriva trupei lui Pustai.
Minutele au trecut, iar prima schimbare a venit în minutul 68, când Boubacar a intrat în locul lui Takayuki. Următoarea modificare a fost de-abia în minutul 80, când Șumi a vrut să îl introducă în teren pe Daniel Niculae. Vizibil deranjat, atacantul aflat la încălzire a refuzat să intre pe teren pentru a juca doar câteva minute! În locul lui Nico a fost introdus Romario Moise.
Al treilea conflict
Șumudică a încercat să minimizeze evenimentul la zona mixtă după meci: "A venit și mi-a zis că îi e frică să nu se accidenteze. Mai erau 10 minute... Nu am nimic cu Daniel, îi doresc să revină sănătos la antrenamente după sărbătorile de iarnă".
Nu este pentru prima oară în acest sezon când Marius a avut conflicte cu elevii săi. În timpul meciului cu ASA, câștigat cu 2-0 în septembrie, el s-a certat cu Budescu din cauza faptului că jucătorul s-a supărat când a fost schimbat, în minutul 75.
La sfârșitul lui noiembrie, a venit rândul lui Florin Lovin să se certe cu "principalul" dunărenilor din cauza faptului că a fost înlocuit în minutul 35 al partidei cu Poli Timișoara. Cu toate acestea, cei doi au căzut la pace câteva zile mai târziu, după ce Șumi a declarat că Lovin va fi titular în următorul meci, iar mijlocașul a zis despre șeful său că îl apreciază pentru faptul că nu ține supărare.
4 goluriîn 10 meciuri a înscris Daniel Niculae în acest sezon de Liga 1
8.000 €e salariul lunar al lui Nico la Astra
Confirmă Gazeta
Gazeta Sporturilor a anunțat în ediția de ieri că Șumudică ar putea fi amendat cu 40.000 de euro din cauză faptului că a înjurat-o pe Steaua. "E o procedură disciplinară intentată de conducere împotriva mea. Eu am un avocat care se ocupă de acest proces. Nu știu dacă se va ajunge la comisii. Deocamdată am fost chemat în fața Consiliului Director, unde mi s-a adus la cunoștință faptul că s-a deschis această procedură disciplinară. Indiferent de ce se întâmplă, eu voi continua la Astra", a declarat Sumi pentru news.ro. Și președintele Dani Coman a confirmat: "Îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, a recunoscut greșeala și este de acord să primească o amendă de la cei din conducerea administrativă a clubului. N-are nimic împotrivă!".
{{text}}