Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, cea care a fost timp de șapte ani în fruntea Clubului Sportiv Dinamo, a declarat că va fi trecută în rezervă și nu va mai reveni la clubul dinamovist.
"Săptămâna trecută mi-am depus raportul de trecere în rezervă. M-am tot gândit, m-am şi răzgândit, dar până la urmă am decis să fac acest pas. De la 16 ani muncesc la cel mai înalt nivel fără întrerupere. Am în spate 24 de ani de activitate sportivă, 11 ani i-am petrecut în structurile MAI şi de un an şi o lună sunt în această funcţie onorabilă de ministru. Acesta este momentul să mă retrag", a declarat Elisabeta Lipă, conform Mediafax.
Elisabeta Lipă va trece în rezervă începând cu data de 23 decembrie.
Prezentă la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă a plecat de la conducerea CS Dinamo la finalul lui 2015, când a fost cooptată de Dacian Cioloş în Guvernul României.
{{text}}