Dan Alexa a demisionat astăzi din funcția de antrenor al celor de la ASA Târgu Mureș, decizia fiind anunțată prin intermediul site-ului oficial al echipei mureșene:
"De astăzi nu mai sunt antrenorul echipei ASA Târgu Mureş. În urma unei discuţii purtate astăzi cu reprezentanţii conducerii clubului am decis, pe cale amiabilă, încetarea înţelegerii avute.
Ţin să le mulţumesc pe această cale domnilor Maior, Cherteş şi Stanciu pentru sprijinul pe care l-am găsit la dânşii. În toată perioada petrecută la Târgu Mureş am simţit suportul lor, am un respect deosebit pentru acest lucru.
Ţin să le mulţumesc jucătorilor pentru atitudinea avută pe parcursul acestui campionat, chiar dacă ştim cu toţii că au fost momente grele. Au dat tot ce au putut.
Ţin să le mulţumesc suporterilor pentru că au fost aproape de echipă, am simţit căldura şi suportul lor. Mi-am făcut prietenii care vor dăinui o viaţă. Am respect pentru tot ceea ce înseamnă ASA Târgu Mureş.
Decizia mea vine din motive personale şi am considerat că este mai bine să se întâmple în acest moment", a motivat antrenorul, conform site-ului oficial al ardelenilor.
"Chirurgul" a lăsat-o pe ASA pe locul 13, cu 9 puncte.
{{text}}