Liga 2

S-au calmat lucrurile la Satu-Mare » Bogdan Andone se gândește la promovarea în Liga 1: "Suntem cei mai buni!"

Articol de Ionel Luţan  —  vineri, 23 decembrie 2016

Jucătorii de la Olimpia Satu Mare au intrat mai liniştiţi în vacanţă după ce conducerea clubului le-a achitat salariul pe două luni.

Mai destinşi, în aceste condiţii, Iuhas şi compania au petrecut câteva ore agrebile la banchetul de final de sezon. Antrenorul Bogdan Andone a ţinut să precizeze că, în opinia lui, Olimpia Satu Mare este cea mai bună competitoare a eşalonului secund.

"Cred că avem o echipă bună, poate cea mai valoroasă din Liga a II-a. Dacă avem linişte financiară şi condiţii bune de pregătire ne putem gândi, de ce nu, şi la promovare", a punctat Andone care doreşte să îşi ducă jucătorii, în luna februarie, într-un cantonament în Cipru.

Din lotul pe care Andone va conta în anul următor ar putea lipsi mijlocaşul Dumitru Muntean care se află pe lista câtorva grupări din primul eşalon.

Olimpia Satu Mare se află, după 21 de etape, pe locul patru în Liga a II-a cu 37 de puncte, două mai puţin decât ocupanta locului secund, UTA Bătrâna Doamnă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.