Cristiano Ronaldo a donat o sumă importantă fundației "Salvați copiii" pentru a-i ajuta pe micuții ale căror familii au fost afectate de războiul din Siria.
Fotbalistul s-a alăturat cauzei și a postat și un mesaj pe rețelele de socializare: "Acest mesaj este pentru copiii din Siria. Știm că ați suferit mult. Eu sunt un fotbalist foarte cunoscut, dar voi sunteți adevărații eroi. Nu vă pierdeți speranța. Lumea întreagă e alături de voi. Ne pasă de voi, sunt alături de voi".
Ronaldo nu a vrut să dezvăluie la cât s-a ridicat donația sa, rezumându-se să informeze că este vorba despre o sumă importantă.
Banii vor fi folosiți de fundația "Salvați copiii" pentru mâncare, haine, medicamente și sprijin psihologic pentru micuți și familiile lor care trăiesc de mai mult de 5 ani într-o țară aflată în război.
"Donația lui Cristiano Ronaldo ne va ajuta să sprijinim copiii din Alepo și din întreaga Sirie, copii care au trecut prin momente prin care nimeni nu ar trebui să treacă. Suntem extrem de recunoscători pentru sprijinul primit, care va schimba viața multor micuți", a declarat Nick Finney, responsabilul fundației pentru nord-vestul Siriei.
"Ronaldo nu e doar una dintre cele mai cunoscute figuri din sportul mondial, ci a devenit și o rază de speranță pentru milioane de copii din întreaga lume. Speranță este ceea ce copiii din Siria au nevoie acum mai mult ca niciodată" Nick Finney
Peste 7,5 milioanede copii au fost afectați de conflictul din Siria
Nu este prima dată când Ronaldo, ambasador al fundației "Salvați copiii" încă din 2013, își folosește faima pentru a atrage atentia în privința situației din Siria.
Cristiano face adesea donații pentru diverse cauze. De exemplu, a plătit operația pe creier a unui copil de 10 ani sau tratamentul pentru o femeie care avea cancer la sân.
{{text}}