Liga 1

A murit Jean Pădureanu! A fost cel mai longeviv președinte de club din România, dar și părintele Cooperativei

Pădureanu era cetățean de onoare al municipiului Bistrița, iar stadionul din oraș îi poartă numele

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 30 December 2016

Fostul președinte al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a murit noaptea trecută, la 80 de ani, anunță News.ro.

uPDATE 10:25

Din informațiile Gazetei Sporturilor, trupul lui Jean Pădureanu va fi depus mâine, la ora 13:00, la capela Cimitirului Central din Bistrița.

Duminică, de la ora 13:00, va avea loc înmormântarea, tot la Cimitirul Central. Înainte, sicriul lui Pădureanu va trece pe la stadionul ce-i poartă numele, pentru a i se aduce un ultim omagiu.

Știrea inițială:

"Lordul", așa cum era supranumit cel mai longeviv președinte din fotbalul românesc, suferea de un cancer generalizat, la care s-au adăugat și alte boli precum diabet, probleme cardiace și Alzheimer.

Pădureanu era internat la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Bistrița după ce i s-a detectat un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază.

Figură extrem de controversată, Jean Pădureanu a fost apreciat pe de o parte pentru că a ținut în viață un club mic, Gloria Bistrița, care a jucat în Liga 1 vreme de 22 de ani. A fost în conducerea clubului, cu mici întreruperi, din 1966 până în 2013.

Pe de altă parte, Pădureanu a fost considerat tatăl "Cooperativei" și acuzat că, ani la rând, a coordonat mașinăria meciurilor trucate din România, apogeul fiind atins în anii '90-2000, perioadă sugrumată de blaturi și de bani negri

El fost și unul dintre condamnații din "Dosarul Transferurilor". A luat 3 ani și 4 luni de închisoare, fiind găsit vinovat că a declarat sume mai mici la transferurile lui Ionel Ganea la VfB Stuttgar și Lucian Sânmărtean la Panathinaikos. A fost eliberat condiționat astă-vară, după un an și 3 luni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.