Monica Niculescu și Sorana Cîrstea au câștigat în primul tur al turneului de la Shenzen, China.
- Sorana Cîrstea, 79 WTA, s-a calificat în turul 2, după ce a trecut de Kristina Kucova, după un meci dramatic, scor 6-3, 4-6, 6-4.
Românca s-a impus în primul set, dar a pierdut dramatic setul doi. După ce a fost condusă cu 5-2, a revenit până la 5-4, dar și-a pierdut serviciul când trebuia să servească pentru 5-5. În setul decisiv, Sorana a făcut trei break-uri și a pierdut două game-uri în care a servit, dar a reușit să câștige meciul.
În turul doi, Cîrstea se poate duela cu Agniezska Radwanska, locul 3 WTA și deținătoarea trofeului. Poloneza joacă în turul 1 cu Ying-Ying Duan.
- Monica Niculescu, 38 WTA, a avut și ea nevoie de trei seturi pentru a trece de Kai-Ling Zhang, 134 WTA, scor 5-7, 6-1, 6-1.
După ce a pierdut cu greu primul set, Monica s-a impus categoric în setul doi, în care a cedat doar un game. În setul trei, Niculescu a cedat doar un game în care a servit și a făcut trei break-uri.
În turul următor, Monica va juca împotriva lui Qiang Wang, locul 72 WTA.
{{text}}