Liga 1

Becali și-a făcut planul de bătaie pentru a recupera dreptul asupra numelui: "Va plăti!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 05 January 2017

Gigi Becali este gata să meargă la Curtea Europeană de Justiție pentru a recupera dreptul de utilizare a numelui Steaua, în cazul în care decizia definitivă îi va da dreptate lui Florin Talpan. 

Curtea de Apel București a dat un verdict favorabil juristului CSA și i-a retras lui Gigi Becali dreptul de a utiliza numele Steaua București, însă patronul echipei din Liga 1 nu renunță nici dacă Înalta Curte va menține decizia Curții de Apel.

"Voi merge până la Curtea Europeană de Justiție în acest caz. Să văd eu ce judecător va mai spune că zăpada e neagră! Judecătorul va plăti! Ce, credeți că judecătorul nu știe că asta este echipa Steaua și că nu se poate schimba numele de la Registrul Comerțului?!", a spus Becali la TV Digi Sport.

SC FC Steaua București SA, echipa finanţată de George Becali, a pierdut, miercuri, pe 21 decembrie, litigiul la Curtea de Apel cu Clubul Sportiv al Armatei şi nu mai are dreptul să folosească numele Steaua Bucureşti.

Clubul lui Becali are dreptul să facă recurs în maximum 30 de zile de la data deciziei, iar Înalta Curte trebuie să dea un verdict în maximum 30 de zile de la depunerea apelului.

Un complet de 3 judecători va analiza dacă instanța de la Curtea de Apel a respectat procedura în timpul procesului, dar nu va mai judeca și fondul. Magistrații pot doar să accepte sau să respingă cererea Stelei. În cazul în care recursul va fi acceptat, cazul va fi întors spre rejudecare la Curtea de Apel. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.