Liga 1

Sânmărtean dezvăluie că a fost sunat de doi antrenori din Liga 1 care se se bat la titlu: "M-am simțit flatat"

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 07 January 2017

Lucian Sânmărtean își caută un nou angajament după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Pandurii și susține că a discutat cu Ioan Andone și Gheorghe Hagi, dar că ar prefera un transfer în afară.

Sânmărtean nu ar refuza o ofertă venită din partea grupării grecești antrenate de Răzvan Lucescu, Xanthi, care ocupă locul al doilea în campionatul elen, după Olympiakos.

"Am discutat cu Andone, şi cu domnul Hagi, e o deosebită plăcere să asculți un om de o asemenea calitate. A fost extrem de flatant ceea ce dânsul mi-a transmis.

Am discutat puțin şi i-am spus că prioritar pentru mine este să plec în afara, unde e o altă situaţie, pentru că sunt pe final de carieră şi trebuie să strâng, să am și eu grijă de copilașul meu. Nu aş zice «nu» unei plecări la Xanthi", a declarat mijlocașul de 36 de ani la TV Digi Sport.

În urmă cu câteva zile, Sânmărtean afirma că nu exclude posibilitatea de a ajunge la echipa înființată de CSA și coordonată de Marius Lăcătuș, însă a revenit asupra acestei idei și spune că ar fi destul de greu să ajungă într-una din ligile inferioare. 

"E destul de greu să ajung în liga a cincea. E destul de greu să ajung şi în liga a doua. Odată ce valoarea m-ar face să joc la liga a doua, prefer să mă las de fotbal", a concluzionat Sânmărtean.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.