Turneul de la Melbourne, care debutează duminică noaptea, este cel dintâi de Mare Șlem la care Simona Halep a ajuns în ”sferturi”, dar și cel la care nu a trecut până acum de această barieră.
Simona Halep a fost printre primele jucătoare de top 10 care au ajuns la Melbourne. Ieri, românca s-a antrenat chiar pe arena "Rod Laver", cea mai mare din complexul unde duminică noapte va debuta primul turneu de Mare Șlem al lui 2017.
Halep, care s-a pregătit pentru acest sezon în România și Australia, și a jucat un singur turneu înainte, la Shenzhen, unde a pierdut în turul al doilea, a spus ieri că nu are un obiectiv fixat pentru Australian Open, dar că vrea să se bucure cât mai mult de jocul său și să dea totul pe teren.
Ea a avut o scurtă întâlnire cu ziariștii, după ce organizatorii australieni au solicitat-o pentru a participa la inaugurarea podului Tanderrum, o nouă poartă de acces în complexul unde timp de două săptămâni se va vedea mult tenis.
"Amintiri bune"
Pentru Simona va fi a șaptea participare la Australian Open. "E o plăcere să joc la Melbourne, mai ales că am amintiri bune de aici, pentru că am ajuns de două ori în sferturi de finală, dar anul acesta sper să merg mai departe", a spus ea.
De fapt, fiorii unui sfert de finală la un turneu de Mare Șlem i-a simțit aici, în 2014. Emoțiile au fost atât de mari încât n-a reușit să-i ia decât trei game-uri slovacei Dominika Cibulkova, care s-a impus cu 6-3, 6-0. Însă experiența din Australia a ajutat-o mai târziu în an, când a ajuns până în finală la Roland Garros și în semifinale la Wimbledon.
În 2015, a ajuns din nou între primele opt la Melbourne, dar a cedat în fața Ekaterinei Makarova cu 6-4, 6-0. O altă experiență tristă din care românca a învățat multe. Tot în 2015 bifa și semifinale la US Open, astfel că singurul turneu de Mare Șlem unde Simona nu a reușit să treacă de "sferturi" este cel din Australia.
Din cele șase participări anterioare, pe lângă cele două sferturi de finală, mai sunt un tur trei în 2011 și trei eliminări în primul tur. Cea mai recentă fiind chiar în 2016, când Shuai Zhang venită din calificări o învingea cu 6-4, 6-3 într-una dintre cele mai mari surprize ale ediției trecute.
La Australian Open 2017, Simona va fi cap de serie patru, postura în care nu s-a mai aflat la acest turneu, ea fiind favorită 2 în 2016, 3 în 2015 și 11 în 2014. Tragerea la sorți a tabloului feminin va avea loc pe 13 ianuarie.
În grupul fruntaș
La casele de pariuri, favorită la câștigarea trofeului de la Australian Open este Serena Williams, chiar dacă a picat de pe primul loc din clasamentul mondial și anul trecut a fost învinsă de Angelique Kerber în finala de la Melbourne.
Mai mult, în 2016 nu a mai jucat nimic după US Open, iar în 2017 a fost învinsă în turul al doilea la Auckland de Madison Brengle. A doua favorită este liderul mondial Angelique Keber.
După cele două urmează un grup de trei care sunt la egalitate: Garbine Muguruza, Simona Halep și Karolina Pliskova. La Unibet, ele au toate cota 7 pentru a se impune.
Trei din zece
În săptămâna de dinainte de Australian Open doar trei jucătoare din Top 10 au ales să nu dispute niciun turneu, ele sunt Simona Halep, Garbine Muguruza și Serena Williams. "Așa am hotărât și când am mai făcut asta mi-a mers destul de bine. Încep să-mi dau seama de anumite chestii și să am curaj să le pun și în practică. Învăț și eu de la jucătorii mari", a explicat Simona.
În afară de Madison Keys, care nu va participa la Australian Open din cauza unei probleme la încheietură, și de Karolina Pliskova, care a câștigat la Brisbane și s-a retras din competiția la care era înscrisă în această săptămână, restul jucătoarelor de Top 10, Kerber, Radwanska, Cibulkova, Kuznețova și Konta, vor fi pe grila de la Sydney.
10-6este raportul dintre victoriile și înfrângerile Simonei Halep la Melbourne în cele șase participări de până acum
8este locul pe care-l ocupa cel mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o Simona Halep la Australian Open, numele ei este Jelana Jankovici, iar succesul a venit în optimi de finală în 2014
5jucătoare din România sunt direct calificate pe tabloul de simplu de la Melbourne. Pe lângă Halep, vor mai fi prezente Begu, Niculescu, Cîrstea și Țig
2.700.000 $va încasa câștigătoarea din acest an de la Australian Open
{{text}}