Pantilimon l-a lovit cu genunchiul în coaste pe Luke Varney, iar atacantul a fost scos pe targă cu oxigen pe figură, suspect de fractură.
De-abia debutase Luke Varney în tricoul lui Burton Albion. Atacantul, 34 de ani, venit de la Ipswich, a semnat miercuri pe 18 luni și a fost titular sâmbătă împotriva lui Watford. Nu a jucat decât o oră.
După o lovitură liberă, Pantilimon, 2,03 m (23 de centimetri mai înalt decât Varney), l-a copleșit pe vârful advers la un duel aerian. A boxat mingea, dar, fără să vrea, l-a izbit cu genunchiul în coaste. I-a tăiat răsuflarea. Victima s-a prăbușit în iarbă. Suferea cumplit.
"Pantilimon n-are nicio vină"
Panti a realizat pericolul, făcând semne disperate spre medici, care i-au dat imediat primul ajutor. Cu masca de oxigen pe figură, Varney și-a revenit cu greu, fiind transportat la spital. E suspect de fractură.
"Luke a primit o lovitură dură în coaste. Sunt momente oribile, când încerci să respiri și nu poți, e extrem de dueroros", a declarat Nigel Clough, managerul lui Burton și fiul celebrului Brian Clough.
Acesta nu e supărat însă pe goalkeeper: "Pantilimon n-are nicio vină, amândoi urmăreau balonul, nimeni n-a încercat să-și accidenteze rivalul. Pur și simplu, s-a întâmplat".
3meciuri a jucat Pantilimon în acest sezon la Watford: 1-6 cu Liverpool (Premier), 2-0 cu Burton (FA Cup) și 1-2 d.p. cu Gillingham (Cupa Ligii)
Alte știri din Premier:
21 de ani și 296 de zile
Jurgen Klopp nu uită de puști. Ieri, managerul lui Liverpool a început meciul cu Plymouth folosind cea mai tânără echipă din istoria clubului: 21 de ani și 296 de zile. Precedentul record fusese stabilit în 1965, la o partidă cu Wolverhampton (22 de ani și 303 zile).
The Reds, cu Ben Woodburn titular (cel mai tânăr marcator al "cormoranilor", la 17 ani și 45 de zile), n-au câștigat însă (0-0), deși au dominat clar, iar confruntarea se va rejuca. Plymouth (D4) a avut 8.600 de fani pe Anfield!
16 ani și 235 de zile
Tinerii au mai bătut un record ieri. La Cardiff (D2) - Fulham (D2) 1-2, englezul Ryan Sessegnon a înscris golul victoriei la doar 16 ani și 235 de zile. Nimeni nu mai marcase în 146 de ani de FA Cup (cea mai veche competiție din fotbal) la o asemenea vârstă.
Giroud salvatorul
În acest sezon, Olivier Giroud a punctat de 9 ori pentru Arsenal, 4 goluri după minutul 85 (cu Man. United, West Brom, Bournemouth și Preston). Sâmbătă, el i-a calificat pe "tunari" în minutul 89: 2-1 cu Preston.
{{text}}