Juventus Torino a trecut, duminică, pe teren propriu, de Bologna, scor 3-0, într-o partidă din etapa a 19-a din Serie A şi doborât un nou record de victorii pe teren propriu.
Gonzalo Higuain cu o "dublă" şi Paulo Dybala din penalty au condus-o pe Juventus spre a 26 victorie pe teren propriu în Serie A şi un nou record .
Victoria cu Bologna a făcut ca Juventus să-şi depăsească propriul record de 25 de victorii consecutive pe teren propriu realizat între august 2013 şi noiembrie 2014, pe când echipa era condusă de Antonio Conte.
Deşi Gigi Buffon, Leonardo Bonucci, Dani Alves, Patrice Evra, Medhi Benatia şi Mario Lemina nu au fost în lot pentru această partidă campioana Italiei s-a descurcat de minune.
La doar şapte minute de la startul jocului, Higuain avea să marcheze cu un voleu din zona punctului cu var după o minge trimisă de Pjanici peste defensiva adversă.
Avantajul gazdelor a fost majorat în minutul 41 de către Paulo Dybala. Argentinianul a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă după un fault comis de Marios Oikonomou asupra lui Stefano Sturaro.
Torinezii au dominat jocul şi în partea secundă, iar Gonzalo Higuain a reuşit să puncteze din nou. "Pipita" a îndeplinit o simplă formalitate cu capul după o centrare perfectă venită de la Lichtsteiner, cel care a fost avertizat şi lipseşte în derby-ul de săptămâna viitoare cu Fiorentina.
Evoluţia scorului i-a dat şansa lui Allegri să-l introducă pe teren pe nou-venitul Tomas Rincon la doar câteva zile de la transferul său de la Genoa. Jucătorul din Venezuela l-a înlocuit pe Sami Khedira în minutul 81 şi a bifat primul meci în tricoul lui Juve.
Juventus: Neto; Lichtsteiner, Barzagli, Chiellini, Asamoah; Khedira (Rincon 81), Marchisio, Sturaro; Pjanic (Cuadrado 69); Dybala, Higuain (Mandzukic 73)
Bologna: Mirante; Torosidis, Oikonomou, Maietta, Masina; Donsah, Viviani, Dzemaili (Pulgar 71); Krejci (Rizzo 71), Destro, Di Francesco (Mounier 87)
Arbitru: Maurizio Mariani
sursa: football-italia.net
{{text}}