Marius Șumudică și conducerea Astrei sunt în plin război, după ce șefii giurgiuvenilor au decis să îl amendeze pe antrenor cu 40.000 de euro, ca urmare a scandărilor făcute în vestiar.
Antrenorul giurgiuvenilor i-a criticat pe șefi și a spus că este de acord să fie demis, fără să i se dea cei 150.000 de euro, clauza de reziliere, doar dacă primește salariile restante.
"Îi mulțumesc lui Becali. El spune lucrurilor pe nume. Nici nu știu dacă e bine să vorbesc pentru că am fost atenționat de avocat. Pot să vă spun că am fost acuzat că după meciul cu Roma am adus injurii Stelei și că am dat tonul unor scandări împotriva Stelei în vestiar. Aceleași scandări care răsunau prin vestiarul lui Dinamo. Apoi, că aș fi adus injurii patronului Niculae.
E un dosar destul de stufos, pe care l-am primit de la secretara clubului. Am fost chemat în fața Consiliului Director și mi s-au adus niște acuze. Apoi a venit decizia că vor înainta către Comisia de Disciplină un dosar, în care se cere amendarea mea cu două miliarde de lei vechi.
Avocatul mi-a zis că dacă nimeni nu a cerut despăgubiri și nu s-a simțit lezat, dacă Steaua nu a făcut plângere, nu am de ce să fiu amendat. Ne-am găsit noi să ne amendăm între noi. Voi lupta pentru drepturile mele. Este o sumă exorbitantă. Vom vedea ce va fi.
Noi avem o șansă cu Genk, dar nu în atmosfera asta. Ne dăm în cap unii altora. Nu putem lucra așa. S-au făcut creanțe, pentru ca jucătorii să își primească restanțele din banii de la UEFA. Dar staff-ul nu primește nimic pentru că șefii sunt în război cu Șumudică.
Dacă vor să mă dea afară, nu am nevoie de cei 150.000 de euro. Nu mă prevalez de asta. Vreau să fie plătit Șumudică și staff-ul. Vreau să primim toți banii până în decembrie, salariile și primele.
Se spune că nu eu am calificat echipa în primăvara europeană. Dar de ce nu se spune că eu l-am adus pe Boldrin și au luat bani pe el? Alibec era la echipa a doua când am venit eu și Astra a luat două milioane de euro pe el. Budescu nu era în formă și s-a făcut profit de pe urma lui. De ce nu se spune asta?
De ce nu zic că sunt pe primul loc în Europa la schimbări decisive? 62% din jucătorii pe care îi bag dau gol sau pasă de gol. De ce nu spunem asta?", s-a plâns Șumudică la TV Digi Sport.
"La Astra e mafie mare. Șefii i-au dat bani lui Șumudică și acum vor să îi ia înapoi. Conducerea Astrei îi caută nod în papură. Nu vor să îi dea mai mulți bani" Gigi Becali
{{text}}