Constantin Budescu păstrează suspansul în privința transferului său. O situație cu care atacantul e obișnuit, pentru că așa a procedat în fiecare dintre ultimele două ferestre de transferuri.
La începutul anului trecut a tratat îndelung până s-a transferat în China, la mijlocul lui 2016 a negociat și cu Steaua, și cu Astra până când a hotărât să continue la Giurgiu. Acum i-a aprins din nou imaginația lui Becali.
Becali crede că poate să-l determine pe Budescu să-și schimbe planurile. Cu bani mulți, pentru că doar așa l-ar deturna. Steaua Roșie îi propune 200.000 de euro la semnătură și un salariu de 20.000 de euro lunar. În aceste condiții, patronul Stelei trebuie să pluseze.
"Mi-a zis că ia vreo trei salarii de la chinezi la reziliere și apoi vine la Steaua", își face curaj Gigi.
{{text}}