International   •   Campionate   •   GERMANIA

VIDEO Ce e în neregulă cu aceste imagini? » Zuluf al nemților: Muller s-a făcut de râs după ce a încercat să dribleze întâlnirea cu presa!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 12 ianuarie 2017

Thomas Muller a oferit una dintre cele mai amuzante faze ale începutului de an. 

Aflat pe aeroport, atacantul german a încercat să dribleze presa mimând că vorbește la telefon. Problema e că în loc de mobil el s-a folosit de pașaport! S-a făcut însă de râs.

Găselnița fostului campion mondial a fost taxată de presa internațională, care râde de încercarea lui penibilă de a-i păcăli pe jurnaliști. 

Tentativa lui Muller a adus aminte de boacănele conaționalului Zuluf, fostul fotbalist al Chiajnei și al Victoriei Brănești, trecut într-o pauză competițională și prin cantonamentul lui Dinamo.


A rămas antologică pățania mijlocașului cu supozitoarele. În scurta aventură la Dinamo, Zuluf s-a simţit rău într-o seară şi a făcut febră, iar medicul i-a recomandat supozitoare. Pentru că a doua zi nu a simţit nicio ameliorare, Zuluf a fost întrebat de medic dacă a luat supozitoarele, iar acesta a spus, senin, că le-a înghiţit cu apă! 



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.