International   •   Campionate   •   ITALIA

Inter vrea să se întărească serios în această iarnă » După Gagliardini, italienii sunt pe urmele unui fundaș dreapta de la Atletico Madrid

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel   —  joi, 12 ianuarie 2017

Sime Vrsaljko este dorit de cei de la Inter Milano, care vor să-l repatrieze pe fundașul croat în Serie A, la doar șase luni după ce acesta era transferat de Atletico Madrid.

Inter, care recent a perfectat transferul lui Gagliardini de la Atalanta, este în căutare disperată de apărători laterali, iar fostul jucător al celor de la Sassuolo pare a fi soluția ideală găsită de antrenorul ”nerazzurrilor”, Stefano Pioli.

Vrsaljko, în vârstă de 25 de ani, a fost adus vara trecută la Atletico Madrid, echhipa de pe ”Vicente Calderon” plătind nu mai puțin de 16 milioane de euro în schimbul unui fotbalist adus ca variantă de înlocuire, în unele partide, a experimentatului Juanfran.

Croatul nu a reușit să se impună în prima echipă a lui Diego Simeone, bifând doar 10 meciuri în prima parte a sezonului, în care a reușit să înscrie un gol și să ofere o pasă de gol colegilor săi.


Cum Vrsaljko nu face parte din planurile de viitor ale lui Atletico, acesta este dispus să părăsească pe Atletico, care ar fi dispusă să-l cedeze pe apărătorul lateral, dar doar împrumut, cu opțiune de cumpărare în vară.

Această variantă este agreată de Inter, care s-a bazat pe postul de fundaș dreapta pe D'Ambrosio și Santon, în timp ce pe partea stânga se află Ansaldi și Nagatomo, toți fiind sub nivelul lui Vrsalko, care poate acoperi ambele poziții din apărarea interistă.

Sime Vrsaljko, care a strâns 22 de convocări în naționala Croației, este cotat la 14 de milioane de euro de site-urile de specialitate.

surse: as.com, fichajes.com, calciomercato.it


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.