Duminică noapte debutează primul turneu de Mare Șlem al anului cu cinci jucătoare din România direct pe tablou. Ele și-au aflat ieri adversarele.
Primele mari emoții ale anului se apropie pentru jucătorii de tenis. Australian Open debutează duminică noapte, iar tablourile de simplu la masculin și feminin au fost stabilite ieri.
La fel ca în ultimii trei ani, românii se vor concentra pe evoluția Simonei Halep, cap de serie patru. De când este în Top 10, ea a pierdut doar de două ori în primul tur al unui turneu de Mare Șlem și de fiecare dată la o jucătoare clasată în afara Top 100. Mai întâi în 2015, la Wimbledon și apoi în 2016, la Australian Open.
La ediția din acest an a competiției de la Melbourne, Halep a fost repartizată pe jumătatea de tablou a liderului mondial, Angelique Kerber, și se va duela în primul tur cu americanca Shelby Rogers, numărul 57 mondial. Cele două s-au mai întâlnit o singură, în 2015, la US Open, când românca s-a impus în două seturi.
În afară de Simona Halep, alte patru românce se vor lupta să aibă un parcurs cât mai lung la Melbourne. Irina Begu, favorită 27, va avea o adversară puternică, pe Iaroslava Șvedova, mai ales că românca nu a reușit să-și treacă în dreptul ei nicio victorie în 2017, ea jucând în turneele de la Shenzhen și Sydney.
Monica Niculescu trebuie să aștepte să se încheie calificările pentru a-și cunoaște adversara, în timp ce Sorana Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Irina Hromaceva. Patricia Țig este în premieră pe grila principală de la Melbourne, după ce anul trecut le-a prins pe cele de la Wimbledon și US Open. Ea va evolua contra campioanei olimpice de la Rio, Monica Puig.
Adversarele româncelor în primul tur
- Simona Halep (4 WTA)-Shelby Rogers (SUA, 57 WTA)
- Irina Begu (30 WTA)-Iaroslava Șvedova (Kaz, 41 WTA).
- Monica Niculescu (40 WTA)-o jucătoare venită din calificări.
- Sorana Cîrstea (78 WTA)-Irina Hromaceva (Rus,92 WTA)
- Patricia Țig (117 WTA)- Monica Puig (Pur, 32 WTA)
Adversarele Simonei Halep în primul tur în ultimii trei la turneele de Mare Șlem
Australian Open
2014 | Katarzyna Piter | 119 WTA | victorie |
2015 | Karin Kanpp | 50 WTA | victorie |
2016 | Shuai Zhang | 133 WTA | înfrângere |
Roland Garros
2014 | Alisa Kleybanova | 40 WTA | victorie |
2015 | Evghenia Rodina | 90 WTA | victorie |
2016 | Nao Hibino | 71 WTA | victorie |
Wimbledon
2014 | Teliana Pereira | 88 WTA | victorie |
2015 | Jana Cepelova | 106 WTA | înfrângere |
2016 | Anna Karolina Schmiedlova | 40 WTA | victorie |
US Open
2014 | Danielle Collins | fără clasament | victorie |
2015 | Marina Erakovic | 99 WTA | victorie |
2016 | Kirsten Flipkens | 56 WTA | victorie |
{{text}}