Mutarea lui Valentin Lazăr la Al Sailiya s-a concretizat în cele din urmă în această seară, mijlocașul lui Dinamo fiind împrumutat până în vară în Qatar.
update 20:15
Al Sailiya l-a împrumutat pe Valentin Lazăr de la Dinamo, în schimbul sumei de 200.000 euro.
Împrumutul este valabil până în vară, iar dacă mijlocașul de 27 ani va confirma în Qatar, Dinamo ar mai putea primi în jur de 500.000 euro.
La noua sa echipă, Lazăr va primi un salariu de patru ori mai consistent decât avea la Dinamo, unde câștiga 5.500 de euro lunar.
Acesta nu va mai pleca alături de foștii săi colegi, mâine dimineață, în cantonamentul din Spania.
Pentru Al Sailiya evoluează un alt fost dinamovist, Dragoș Grigore.
După 16 etape, Al Sailiya se situează pe locul 10 din 14 echipe în Qatar, stângând 15 puncte.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor GSP.RO, clubul alb-roșu va negocia azi cu Al Sailiya SC, echipa lui Dragoș Grigore, din prima ligă din Qatar.
Sunt șanse foarte mari ca mijlocașul lateral să plece în această iarnă, fiind de pus la punct doar câteva detalii legate de contract.
Lazăr va pleca sub formă de împrumut până la vară, iar qatarezii vor avea prima opțiune pentru un transfer.
1.250.000 €este cota lui Vali Lazăr, potrivit transfermarkt.de
Vali Lazăr a jucat 22 de meciuri în acest sezon, fiind unul dintre cei mai buni jucător ai lui Andone. Mijlocașul a marcat de 8 ori și a oferit 6 pase de gol. De-a lungul carierei, acesta a mai jucat la Petrolul, Sportul și Chiajna.
{{text}}