Liga 1

Dinamo are probleme mari după ultimele plecări din lot » Statistica le dă fiori "câinilor"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 15 January 2017

Dinamo a rămas în această iarnă fără doi dintre cei mai buni marcatori din prima parte a sezonului, Gnohere fiind vândut la Steaua, în timp ce Lazăr a fost împrumutat în Qatar, la Al Sailiya.

Grație celor 12 goluri reușite de ei în prima stagiune, Gnohere și Lazăr au ajutat-o pe Dinamo să aibă al doilea cel mai bun atac din campionat, cu 33 goluri înscrise.

Rămas vizibil slăbit după plecările celor doi, clubul finanțat de Ionuț Negoiță nu se grăbește să le găsească înlocuitori. Dinamo este una dintre puținele echipe din Liga 1 care până în acest moment nu a realizat niciun transfer, perspectivele nefiind cele mai îmbucurătoare pentru fanii dinamoviști.

Adam Nemec și Daniel Popa sunt singurii atacanți pe care Dinamo îi are momentan la dispoziție. În campionat, slovacul a reușit patru goluri, în timp ce vârful adus de la Chindia Târgoviște nu a punctat nici măcar o dată. 

 

Nici în linia mediană viitorul lui Dinamo nu arată bine: croatul Palici, unul dintre cei mai buni pasatori ai echipei, nu și-a prelungit contractul, iar viitorul său la formația alb-roșie este incert.

12dintre cele 33 goluri din campionat au fost reușite de Gnohere și Lazăr

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.