Adrian Mutu, managerul lui Dinamo, a vorbit despre situația de la echipă și despre transferurile pe care echipa alb-roșie vrea să le facă.
"Faţă de alte perioade intermediare, de data aceasta cred că am trimis în cantonament un lot destul de echilibrat. Cu siguranţă poate fi întărit și vom aduce cel puţin doi jucători în această iarnă, dar după o analiză foarte serioasă.
Vrem să ieşim mai puternici din perioada de pregătire şi încercăm să păstrăm un echilibru. Nu vrem să aducem jucători de dragul de a-i aduce.
Unul dintre posturile pe care vom transfera este cel de fundaş central, singurul despre care antrenorul ne-a semnalat că avem nevoie de un jucător cu experienţă. Vom încercă să-l aducem cât de curând pentru a prinde o bucată bună din pregătire.
E posibil să mai aducem unul sau doi jucători şi consider că avem lotul definitivat şi pregătit să lupte pentru toate cele trei trofee", a spus Mutu într-un interviu pentru dinamo1948.club.
{{text}}