Mondialul XXL cu 48 de echipe, din 2026, este doar vârful aisbergului care amenință fotbalul în noua eră Gianni Infantino.
Președintele FIFA îl folosește pe Marco van Basten pentru a porni o megarevoluție. Fostul triplu "Balon de Aur", în calitate de director tehnic al forului de la Zurich, se face ecoul ideilor trăsnite elucubrate în biroul succesorului lui Sepp Blatter, ce ține morțiș să introducă în sportul-rege câteva reguli din handbal, baschet, hochei pe iarbă și pe gheață!
1. "Shoot-out", nu penaltyuri!
Loviturile de la 11 metri nu mai oferă destul spectacol. Pentru departajarea în cazul egalității de puncte în turneele cu grupe, Van Basten propune "shoot-outs" de la 25 de metri, după modelul folosit în anii '90 în MLS. "S-ar executa imediat după cele 90 de minute. O echipă dă 5 goluri, alta 4, iar a treia doar 2. Așa-i mai ușor de stabilit ierarhia", explică Marco pentru Bild. "Fiecare are 5 încercări. Acțiunea trebuie finalizată în 8 secunde, goalkeeperul n-are voie să iasă din 16 metri. Există multe scenarii: poți dribla, să șutezi sau să aștepți replica portarului, ca în timpul meciului".
2. Desființarea ofsaidului
Dificil de imaginat cum ar fi întoarcerea în timp, la epoca fără ofsaid. Van Basten e chiar foarte curios: "Mă tem că mulți se vor opune. Eu aș fi favorabil, pentru că fotbalul actual seamănă cu handbalul. Nouă jucători plus portarul înghesuiți în apărare în careu. Asta seamănă cu un zid". Fostul atacant al lui Ajax și Milan s-a inspirat din hochei pe iarbă, care se joacă tot 11 la 11. În plus, scrie Bild, s-ar elimina greșelile de apreciere ale arbitrilor și n-ar mai exista atâtea discuții în contradictoriu.
3. Out definitiv la 5 faulturi
Marco este și adeptul aerisirii jocului. Pentru faulturile tactice să nu se mai dea "galbene", ci eliminări temporare, de 5 sau 10 minute, ca în hochei pe gheață sau handbal! "Asta ne sperie. Este greu în 10 la 11, dar cum s-ar juca în 8 la 9?". Iar expulzările să survină automat după un anumit număr de faulturi: "Ideea e ca la 5 acumulate, fundașul să fie out definitiv. Ca-n baschet".
254 de goluriîn 334 de partide a dat Van Basten pentru echipele de club în toate competițiile. În "naționala" Olandei, are 24 de goluri în 58 de selecții
3 Baloane de Aura cucerit atacantul olandez, 1988, 1989 și 1992. A fost golgeterul și cel mai bun jucător de la CE 1988, unde a și luat titlul european
"În hochei pe iarbă, au abolit ofsaidul și nu există niciun fel de problemă. De ce nu s-ar adapta la fel acestei schimbări și fotbaliștii?"
Marco van Basten, fost atacant olandez"S-o luăm pas cu pas. Am vorbit cu mulți antrenori, jucători și manageri, le-am cerut opiniile și ce-ar fi bun pentru viitorul fotbalului"
Marco van Basten, fost atacant olandez
{{text}}