Stranieri

EXCLUSIV Rednic îl sperie pe Răzvan Marin: "Îi va fi foarte greu! Toți îl vor compara cu fostul căpitan" » Pariază că belgienii îl vor reprofila

Articol de Sergiu Alexandru  —  Thursday, 19 January 2017

Mircea Rednic, fost antrenor și jucător la Standard Liege, a vorbit în exclusivitate pentru GSP.RO despre Răzvan Marin, fotbalist care a ajuns astăzi în Belgia pentru a semna cu noua echipă. 

Antrenorul lui Mouscron îl avertizează pe mijlocașul de 20 de ani și spune că va fi foarte multă presiune pe român. "Puriul" a declarat că Marin a fost adus pentru a-l înlocui pe Adrien Trebel, fostul căpitan al echipei, care a plecat în această iarnă la Anderlecht, pentru 3 milioane de euro.

De asemenea, el crede că Marin va primi un rol mai ofensiv la Standard, urmând să fie transformat în conducător de joc. 

"Dacă se face transferul, ar fi foarte bine pentru el, dar îi va fi greu. Gândiți-vă la Stanciu, care este mai bun și mai rapid decât Marin, și uitați cât de greu îi e să se adapteze. Și lui Cristea i-a fost foarte greu să se adapteze. Era tehnic, dar nu avea ritm.

Uite, Chipciu s-a adaptat foarte repede, s-a impus și toată lumea vorbește de bine despre el. De Stanciu încă nu sunt mulțumiți.

Eu sper ca Marin să se impună, că e român. Dacă Standard oferă banii ăștia, mă gândesc el că va fi titular, că i se vor da șanse. Standard a pierdut un jucător foarte important, pe Trebel. A fost o lovitură, plecând la Anderlecht.

Marin a fost aduc ca să îl înlocuiască pe Trebel. În plus era numărul 1 și căpitanul echipei. Era conducătorul de joc și cred că de aceea îl aduc pe Marin. Va fi presiune mare și nu îi va fi ușor. Toți îi vor compara.

Dar sper să reușească. Am văzut că s-a impus la națională și e titular. Dar nu e ușor în Belgia. Aici, ca străin, ești judecat foarte sever.

S-a dat o sumă mare pentru Marin. Standard nu prea cheltuie așa mulți bani. Plătește maximum 1-1,5 milioane de euro. Ei cumpără ieftin, cresc jucătorul și îl dau mai departe. Sunt bani mulți plătiți. Acum ține doar de Marin dacă se va impune", a spus Rednic pentru GSP.RO.

Citește și: VIDEO Răzvan Marin a ajuns în Belgia » Ce a spus mijlocașul despre mutarea la Standard

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.