Steaua a început cu stângul cantonamentul din Antalya, unde a pierdut primul amical în fața azerilor de la Qarabag, 0-2, deși Laurențiu Reghecampf a folosit cel mai bun "11" pe care-l putea trimite pe teren.
După primele 45 de minute antrenorul Stelei a făcut o schimbare cel puțin ciudată. Odată cu înlocuirea celor 11 fotbaliști din prima repriză, Reghecampf l-a introdus și Alexandru Tudorie, însă nu pe postul de atacant, acolo unde a jucat de fiecare dată în meciurile oficiale, ci în centrul apărării.
Nu e prima dată când Reghecampf face acest experiment. Și în cantonamentul din vara lui 2016 antrenorul l-a trecut în defensivă pe fotbalistul venit de la Oțelul Galați.
Curios e Reghecampf îl folosește pe Tudorie în apărare doar în amicale. În toate cele 17 meciuri oficiale din acest sezon pentru Steaua, fotbalistul a jucat doar în atac.
Basarab Panduru a ironizat această situație la TV Dolce Sport: "Cu Tudorie nu înţelegi nimic, ce să pricepi? Că nu eşti bun de atacant? Păi dacă te-ai dus acolo şi te pune tocmai fundaş, adică nici măcar pe la mijloc nu joci".
{{text}}