Antonio Conte consideră că Diego Costa va rămâne la Chelsea cel puțin până în vară, urmând să revină pe teren chiar în partida din acest weekend, contra celor de la Hull City.
Managerul italian a insistat asupra faptului că absența jucătorului din lotul care a făcut deplasarea la Leicester săptămâna trecută se datorează unei accidentări la spate, și nu unei neînțelegeri cu staff-ul.
”Diego este disponibil pentru partida contra celor de la Hull City. S-a antrenat foarte bine alături de echipă, este într-o formă fizică bună, nu mai resimte dureri în zona spatelui”, a declarat Antonio Conte, înaintea partidei din etapa a 22-a din Premier League.
Deși pe numele lui Diego Costa au sosit mai multe oferte importante în ultimul timp, cea mai atractivă din punct de vedere financiar fiind din Superliga chineză, Conte este convins că atacantul spaniol va rămâne la ”albaștri” cel puțin până în vară și îi va ajuta pe aceștia să obțină titlul în campionatul englez.
”Cred că jucătorul vrea să rămână la Chelsea. Este fericit să joace aici și ideea de a pleca este departe de gândurile lui. Cel mai important pentru noi este că el se simte bine aici și își dorește să joace pentru noi. Vom vedea ce va fi peste patru luni, acum suntem concentrați asupra prezentului”, a concluzionat antrenorul italian.
Diego Costa, cotat la 45 de milioane de euro, mai are contract cu formația de pe Stamford Bridge până în anul 2019.
Vârful iberic a reușit 14 goluri în acest sezon de Premier League, fiind golgheter al campionatului dominat autoritar de Chelsea, care este lider detașat după 21 de etape, având șapte puncte avans față de cea de-a doua clasată, Tottenham.
surse: theguardian.com, bbc.com
{{text}}