Hoffenheim a încheiat turul din Bundesliga neînvinsă, fiind singura formație din primele cinci ligi din Europa care se poate lăuda cu o asemenea performanță.
Echipă pregătită de Julian Nagelsmann, care, la vârsta de 29 de ani este cel mai tânăr antrenor din campionatul german, a bifat a 17-a partidă consecutivă fără înfrângere, după ce a învins în cursul zilei de sâmbătă pe Augsburg, în deplasare, cu scorul de 2-0. Victoria a fost adusă de golurile atacanților Wagner și Kramarici.
Parcursul lui Hoffenheim a început în luna august, când echipa din mica localitate germană remiza cu nou-promovata Leipzig, scor 2-2, în prima etapă a sezonului din Bundesliga.
Din acel moment, Hoffenheim a înregistrat șapte victorii și 10 egaluri în campionatul german, rămânând singura formație neînvinsă în primele cinci ligi din Europa, după ce Real Madrid a pierdut partida de săptămâna trecută din campionat, contra Sevillei, cu scorul de 1-2.
În afara celor mai importante cinci ligi din Europa (Spania, Anglia, Germania, Italia și Franța), o singură formație mai are o linie de clasament asemănătoare cu cea a lui Hoffenheim: Rijeka, din Croația, neînvinsă în primele 20 de etape.
În ciuda acestei serii impresionante de invincibilitate, Hoffenheim ocupă doar locul 3 în Bundesliga, aflându-se la 11 puncte în spatele liderului Bayern Munchen și la opt sub Leipzig, cea de-a doua clasată.
International • Campionate • BUNDESLIGA
Singura echipă invincibilă din primele 5 ligi ale Europei! » Hoffenheim își continuă seria impresionantă
FOTO: Gulliver/GettyImages
Articol de Alexandru Pavel — sâmbătă, 21 ianuarie 2017
{{text}}