Stranieri

VIDEO » Victorie pentru Anderlecht, în partida cu St. Truiden! Stanciu a marcat un gol senzațional, după o cursă din propria jumătate

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 22 January 2017

Anderlecht s-a impus în meciul jucat astăzi pe teren propriu cu St. Truiden, scor 3-1, în care Stanciu și Chipciu au fost titulari.

FINAL » Anderlecht - St. Truiden 3-1
Au marcat: Tielemans '31, '90+2 (pen.), Stanciu '65/Gerkens '71
Click AICI pentru liveTEXT!

Tielemans a deschis scorul pentru Anderlecht după o jumătate de oră de joc, după ce a ratat în primă fază un penalty. Belgianul de 19 ani a revenit la aceeași fază și a reluat în poartă mingea respinsă în primă fază de portarul lui Truiden. 

În minutul 65, Nicolae Stanciu a marcat după o cursă fenomenală din propria jumătate. Mijlocașul român a înaintat pe flancul stâng, a driblat un adversar la marginea careului și apoi l-a învins pe Pirard cu un șut la vinclu. Românul a ajuns la cinci reușite în tricoul lui Anderlecht, dintre care două în campionat.

Vezi AICI video cu reușita lui Stanciu!

St. Truiden a redus din diferență cu 20 de minute înainte de final, prin Gerkens. Tielemans a făcut "dubla" la ultima fază a jocului, când a marcat din nou din penalty și a stabilit scorul final.

Titular pentru Anderlecht, Alex Chipciu a fost înlocuit cu Trebel în minutul 84.

După victoria de azi, formația la care evoluează cei doi români a revenit pe poziția a doua în clasament, la două puncte distanță de liderul Bruges.

Echipele de start

Anderlecht: Boeckx - Appiah, Spajici, Nuytinck, Obradovici - Tielemans, Dendoncker - Chipciu, Stanciu, Bruno - Teodorczyk

St. Truiden: Pirard - Dussaut,  Mechele, Kotysch, Fernandes, Bolingoli - De Petter, Gerkens, Peeters - Boli, Vetokele

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.