Liga 1

Gigi Becali a dat drumul la robinetul cu transferuri! A anunțat venirea a doi fundași centrali » Mai are pe listă un român care joacă în Europa

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 23 ianuarie 2017

Gigi Becali a anunțat că a reușit să transfere doi fundași centrali care să acopere găurile din defensiva Stelei. Este vorba despre Mihai Bălașa și de un stoper francez, care joacă în campionatul Elveției. De asemenea, Cristi Manea este un alt fotbalist pe care Becali îl dorește. 

"Deja am luat un fundaș central, poate chiar doi. Am acceptat ambele oferte pe care ni le-au trimis. Cluburile sunt foarte serioase.

Cu Bălașa ne-am înțeles. Dăm 500.000 plus 15% dintr-un viitor transfer, am acceptat și gata. Mâine se fac actele și gata. I-am dat 10.000 pe lună, clauză de reziliere 5 milioane și gata.

La cel străin, clubul lui vrea 100.000 de euro dacă mergem în Europa League sau 150.000 de euro dacă mergem în UEFA Champions League. El mi-a zis că rezolvă să vină gratis. Este un francez. Joacă în Elveția. L-am întrebat pe MM de el. Are 26 de ani, mai are un an și jumătate de contract. Nu e înalt ca Szukala, dar dă cu capul în toate mingile.

Poate îl iau și pe Cristi Manea, e posibil, să vedem. Negociez cu Chiodi (n.r. impresarul Pietro Chiodi) de o săptămână. Dar eu vreau să aibă clauză de cumpărare. Ei vor să introducă o clauză de 1,5 milioane, noi vrem să mai scădem", a zis Gigi Becali la TV Digi Sport. 

Mihai Bălașa are 22 de ani și poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca fundaș dreapta. A început la Academia Hagi și chiar a jucat 23 de partide pentru Viitorul, care l-a cedat la AS Roma.

A fost împrumutat la Crotone și Trapani. La prima a jucat constant, prinzând 45 de meciuri și înscriind două goluri. A evoluat pentru toate naționalele de juniori ale României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.