Liga 2

EXCLUSIV O nouă revoltă la Dinamo » Bratu, acuzat că bagă jucătorii pe pile: "Eram titular și arogantul ăsta m-a scos din echipă" » Reacția antrenorului dinamovist

+3 Foto
Bucuria juniorilor dinamoviști și a lui Florin Bratu după o victorie la scor cu ASE Team, 5-2. Pădureț e cel încercuit

Articol de Alin Grigore   —  miercuri, 25 ianuarie 2017

Scandalul juniorilor de la Dinamo continuă. După ce tânărul fotbalist Adrian Mitea a dezvăluit în urmă cu două săptămâni într-un interviu pentru GSP.ro că "la academia roș-albilor se joacă pe pile", acum un alt fotbalist face același lucru.

Fundașul central Ștefan Pădureț (18 ani) a plecat în această iarnă de la Dinamo și spune că odată cu venirea lui Florin Bratu la juniorii U19 ai "câinilor", din calitatea de titular la naționala mică, n-a mai prins niciun minut în tricoul roș-albilor și automat nici n-a mai fost selecționat printre ”tricolori”.

"Problemele au apărut în vara lui 2016 de când a venit arogantul ăsta de Florin Bratu. A venit cu ideile lui. Bratu mă știa și de pe la Dinamo 2 și a vrut să mă urce atacant. Am încercat să vorbeasc cu el, dar n-am reușit. Așa că s-a dus tata să vorbească și să-i explice că sunt fundaș central. De atunci a început un război, a început să aibă un comportament mizerabil. Tata a vorbit și cu șeful centrului, cu Gabi Răduță, și a încercat să-i explice", a declarat Ștefan Pădureț pentru GSP.ro.

"BRATU L-A BĂGAT PE NEPOTUL LUI DOLHA!"


Pădureț își continuă dezvăluirile și spune că la Dinamo poți juca doar pe pile: "În vară când a venit Bratu a adus și pe cineva care e fundaș central dreapta, dar e diferență mare între el și mine. El joacă pentru că e 98 și pentru că e cunoștința cuiva de pe acolo. Se numește Sorin Giuga și e nepotul sau finul fostului portar Emilian Dolha. Într-adevăr, la Dinamo se joacă numai pe cunoștințe. Dacă cunoști pe cineva pe acolo, joci, dacă nu, stai pe tușă. Până să vină Bratu n-am avut problemele astea".

Tânărul fundaș explică și ce l-a determinat să facă aceste declarații: "La ultimul meci din octombrie cu Juventus București, Bratu nu avea niciun fundaș central la dispoziție, dar a preferat să joace cu doi mijlocași acolo în spate. Am intrat și eu pe parcursul meciului, dar am făcut un penalty. După meci a rupt hârtiile în vestiar și a început să țipe la mine că i-am mâncat meciul.

Am vorbit cu tata și am decis să nu mai continui acolo. S-a dus tata la Bratu pentru a-i cere să încheiem contractul, dar l-a dat afară de acolo, a avut un comportament de mahala. După ce a plecat tata, eu am încercat să-i zic ceva legat de relațiile de joc, dar Bratu mi-a zis direct: "Marș din vestiarul meu". M-a scos din sărite și din păcate am reacționat și eu. În cele din urmă am primit hârtia de transfer", a încheiat Pădureț.



Pădureț (încercuit) după finala națională din 2016 pierdută de Dinamo, scor 2-4 în fața Academiei Hagi, în care Ștefan a marcat un gol


bratu: "am fost înjurat de ștefan și de tatăl lui!"

Florin Bratu e pe primul loc cu Dinamo U19 în Liga Elitelor și neagă faptul că ar exista o legătură de rudenie între Giuga și Dolha. Antrenorul consideră că Pădureț n-a făcut față nivelului de la Dinamo și spune că a fost înjurat de jucător și de tatăl acestuia.

"Nu e nimic adevărat. Giuga e de la Craiova, iar Dolha e din Bistrița. Ce legătură au? Copilul ăsta e peste Pădureț din punct de vedere valoric. Pădureț nu s-a putut impune ca jucător la Dinamo. Categoria lui de vârstă era de 99, dar noi ne bazam pe jucătorii născuți în 98, pentru că ei termină junioratul în vară. El din păcate n-a reușit pentru că a venit și după o perioadă în care a stat două luni din cauza unei accidentări.

De fiecare dată când am apelat la el n-a reușit să facă față. La Dinamo e concurență. Eu am obiectiv în a forma jucători și a câștiga campionatul. Dacă aceste lucruri nu le reușesc poate clubul nu-mi mai prelungește contractul. A venit cu tatăl lui și au început să-mi reproșeze lucruri pentru că Ștefan nu poate face față la un nivel puțin mai bun.

N-au reușit să poarte o discuție omenească cu mine și și-au arătat frustrarea. Au venit la club de față cu antrenorul meu secund, cu preparatorul fizic și cu 20 și ceva de jucători și mi-au adus injurii. Îmi pare rău pentru el. Sper ca acolo unde s-a dus să reușească, dar mi-e greu să cred dacă nu-și va schimba caracterul și nu va învăța că fotbalul e tot timpul o competiție. Din păcate atât părinții, cât și copiii sunt subiectivi și asta le dăunează", a declarat Bratu.

Acum Ștefan Pădureț joacă pentru juniorii lui Regal Sport Club, echipă preluată de Academia lui Atletico Madrid, unde coordonator este fostul internațional Florin Răducioiu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.