Amicale

"Bizonul" caută banca » Gnohere dezamăgește la Steaua: este INEXISTENT!

Articol de Eduard Apostol  —  Friday 27th of January 2017 12:00

A fost al doilea meci consecutiv în Antalya când Alibec şi Gnohere au jucat în ofensiva Stelei.

Nu sunt duşmani, însă pe teren nu-şi pasează, nu se simte că sunt colegi în atac, coeziunea dintre ei încă n-a apărut. Dacă se va continua în ritmul de până acum - Gnohere are totuşi scuza că vine după o accidentare la gleznă -, s-ar putea ca Reghe să renunţe la unul dintre ei în primul "11", iar cel vizat este, bineînţeles, "Bizonul". De ce?

1. Alibec este mult mai consistent în joc. Nici aseară nu i-a ieşit jocul care l-a făcut pe Gigi Becali să dea 2 milioane de euro pe el, însă e mult mai mobil, mai muncitor, mai prezent în joc. De pe bancă şi din teren primeşte mereu încurajări, fiind cel mai motivat jucător de către coechipieri.

2. Gnohere a fost aproape inexistent. Harlem a scos un cartonaş galben pentru un adversar, în minutul 37, şi-o lovitură liberă din zonă centrală, foarte periculoasă, doar că Adi Popa a şutat telefonat. În rest, a mai avut cinci pase tot meciul, dintre acelea scurte, de un-doi. A încercat câteva devieri, la una încurcând o fază a lui Denis.

3. Alibec este menţinut mereu mai mult pe teren, este căutat de pase şi el coboară pentru a-şi procura singur baloane. Aseară, a încetat să mai încerce rezolvări personale, mai ales că a fost ţinut din scurt. A realizat după două suite de driblinguri fără efect şi mingi pierdute că trebuie să-şi schimbe partitura şi a intrat în combinaţii. I-au mai ieşit câteva pase de efect, cu călcâiul, fix în faţa tribunei unde era Christopf Daum.

4. Gnohere a fost schimbat la pauză, iar Steaua parcă a câştigat un om în plus pe teren, jocul a curs mai repede. Alibec a jucat vârf împins, sprijinit de "Motoreta" Popa.

5. Alibec a înţeles că a ajuns la Steaua şi e unul dintre cei 11, nu singurul! Capriciile au rămas la Astra. Decizia tehnică la penalty a fost ca Gabi Enache să execute lovitura. Denis a cerut mingea de la Adi Popa, dar apoi i-a dat-o colegului său, care nu i-a lăsat nicio şansă portarului.

3 meciurifără gol marcat a strâns Alibec în tricoul Stelei

"Cu Alibec şi cu Gnohere suntem mai puternici în atac. Se vede că au multă calitate, ştiu să ţină de minge, dar trebuie să se adapteze unul cu celălalt şi cu echipa"
William De Amorim, mijlocaş Steaua

"Denis se ştia cu majoritatea colegilor de la lotul naţional, este mai uşor pentru el să se integreze"
William De Amorim, mijlocaş Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.