Dinamo bifează azi prima achiziție a iernii. Fost la Inter, internaționalul nigerian Victor Obinna a fost azi la INMS pentru a efectua vizita medicală, urmând ca în cursul zilei să semneze contractul.
update 11:45
Obinna a trecut cu brio testele medicale. Acesta a plecat spre biroul lui Adi Mutu, unde va semna contractul cu Dinamo. Acesta va fi prezentat în curând în cadrul unei conferinţe.
update 9:50
În galeria foto sunt primele imagini cu Victor Obinna la vizita medicală.
Ştirea iniţială:
Plecarea lui Eddy Harlem Gnohere la Steaua a fost acoperită de Dinamo, care îi mai avea pe acel post doar pe Adam Nemec și Daniel Popa. "Câinii" au așteptat mult pentru primul transfer, însă acesta este unul cu nume.
În România a ajuns Victor Obinna (29 de ani), iar azi dimineață a efectuat vizita medicală la INMS. Va merge la club pentru a semna contractul.
Nigerianul a fost legitimat ultima dată la Darmstadt, dar a mai trecut în cariera sa pe la Chievo, Inter, Malaga, West Ham, Lokomotiv și Duisburg.
2009este anul în care Obinna a câştigat titlul cu Inter
El poate evolua ca vârf împins sau al doilea vârf. Are 14 goluri marcate în Serie A, în 69 de partide.
11 goluri
în 46 de meciuri are Obinna la naționala Nigeriei
{{text}}