Dănuț Lupu a oferit detalii despre noul transfer al lui Dinamo, atacantul nigerian de 29 ani, Victor Obinna, fost la Inter.
"Atât timp cât departamentul de scouting și Adi Mutu au decis să-l ia, înseamnă că toată lumea și-a asumat o responsabilitate.
Nu am avut posibilitatea să facem transferurile pe care ni le-am fi dorit, dar, în limita posibilităților, ne-am orientat către ce putem realiza.
Un impresar de-al lui Adi Mutu ni l-a propus, noi l-am urmărit cu atenție și am decis că e un jucător care poate ajuta Dinamo. La experiența pe care o are, nu cred că va avea probleme în România.
Va face vizita medicală și sper să fie totul ok, a avut niște probleme la genunchi în trecut. Pe el îl interesează mai puțin banii și vrea să înceapă să joace iar la nivelul la care a fost acum câțiva ani.
Mi-e greu să cred că Ando n-a știut de transfer. Nu se pot aduce jucători peste capul lui, nicăieri nu se întâmplă așa ceva", a declarat Dănuț Lupu, la TV Digi Sport.
Lupu consideră că Dinamo are nevoie de aducerea unui fundaș central de picior stâng.
"Mi-aș dori neapărat să mai aducem un fundaș central de picior stâng. Nu suntem un club care să satisfacă așa multe pretenții ale jucătorilor. Sper să nu-și găsească echipă și să semneze cu noi. Pe acest post suntem deficitari", a spus Lupu, conform aceleiași surse.
"Și Filip merită o șansă să plece, joacă de mult timp la Dinamo. Nu ducem lipsă de variante pentru postul de fundaș stânga,eu zic că avem soluții" Dănuț Lupu
{{text}}