Diverse

VIDEO UPDATE Gigi a confiscat dezbaterea! Becali a ridicat tonul în timpul discuției pe ordonanțe de la Ministerul Justiției: "Hai toată lumea afară!"

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday, 30 January 2017

Astăzi, la Ministerul Justiţiei, are loc dezbaterea publică privind proiectele de ordonanță de urgență care vizează grațierea și modificarea codurilor penale, la care s-au înscris peste 200 de persoane.

UPDATE 13:20

Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care cere Guvernului să renunţe la această lege.

"Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă" Klaus Iohannis

Ştirea iniţială:

Printre acestea și Gigi Becali, patronul Stelei. Prezent în sală, el a avut mai multe reproşuri şi propuneri. Dintre toţi cei care au fost prezenţi, Becali a fost cel mai vocal.

El s-a pus în primul rând din sală și a vorbit pe un ton ridicat. 

"După un an de la eliberare trebuie să plăteşti prejudiciul. Dacă nu, se revocă eliberarea. Daţi drumul la oameni! Nu mai ţineţi oamenii, că nu sunteţi stăpâni pe oameni!

Proiectul pe care l-ați făcut este un proiect șmecheresc. Grațiază numai faptele de abuz de serviciu și accidentele rutiere.
De aia l-am numit șmecheresc. De aia oamenii au ieșit pe stradă. Trebuie să ții cont de 50.000 de oameni. Dar proiectul trebuie să se dea, fiindcă am fost acolo, știu ce se întâmplă. Cea mai mare problemă este ANP-ul.

Dacă tot se face grațiere, ar fi bine să iasă 6-7000 de oameni, nu o mie. Am 10 infracțiuni ușoare, care trebuie grațiate. 

Abuzul în serviciu îl faceți 3 ani. Deci ăla care a furat un cârnat stă în pușcărie, fiindcă e furt, iar ăla care a furat 200 de milioane de euro nu stă, fiindcă e abuz în serviciu". 

După intervenție, Becali a părăsit sala strigând către ziariști: "Ieșiți afară! Hai toată lumea afară, după mine, la declarații". 

 

 

Gigi Becali a făcut mai multe precizări la ieşirea de la Ministerul Justiţiei, potrivit Mediafax, în care a explicat pentru ce fapte susţine graţierea.

 "Între 3-4 ani să se dea graţierea. Ştiţi de ce? Pentru că nu ştiu la puşcărie niciun politician care are între 3-4 ani puşcărie. Am propus să rămână pedeapsa la abuzul în serviciu aşa. Şi am propus faptele care trebuie să se graţieze. Pentru că sunt 10 fapte care să se graţieze, adică uşoare. Păi dacă tu te şantajezi cu el «dă-mi 5.000 de euro că te spun lu nevastă-ta că ai fost cu o femeie», nu se graţiază asta, e şantaj.

Ei nu graţiază şantajul, ei graţiau abuzul în serviciu. E respectul faţă de oamenii din stradă. Şi ei nu au vrut. Nici nu vreau, decât abuzul în serviciu. Graţierea asta ştiu pentru cine se făcea, da? Nu vreau să îmi fac duşmani , dar doar atâta îi transmit: aşa ceva nu se face.

Eu nu aveam cum să nu vin pentru că eu ştiu cum e în puşcării, este jale. Cea mai mare problemă a puşcăriilor ştiţi care este? La ANP (n.r. Gigi vorbește despre Comisiile de eliberare condiționată) sunt persoane de 30-40 de ani cu mentalitate criminală".

În sală au fost prezenţi mai mulţi jurnalişti şi simpli cetăţeni. Mulţi dintre aceştia i-au reproşat ministrului că schimbările sunt făcute în favoarea politicienilor şi a celor care fac abuz în serviciu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.