Campionate

Sportul, bun pentru sănătate? Ancelotti crede altceva: ”Pe mine m-a terminat”

Ancelotti are 26 de selecții (un gol) în naționala Italiei

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 31 ianuarie 2017

Carlo Ancelotti îi contrazice pe aceia care spun că ”sportul e bun pentru sănătate. Genunchiul meu e praf, la fel spatele”.

Mărturia lui Carlo Ancelotti, 56 de ani, e șocantă. Un om care și-a petrecut toată viața în sport avertizează asupra pericolului pe care-l reprezintă sportul!

"Dacă cineva îmi spune azi că e bun pentru sănătate, îi voi răspunde că nu e adevărat. Am fost 20 de ani jucător profesionist, iar acum nu mai pot să alerg, un genunchi e praf, spatele la fel", a declarat antrenorul lui Bayern bisăptămânalului german Kicker.

Ancelotti a ținut totodată să atragă atenția asupra antrenamentelor în exces. "Ședințele de pregătire sunt importante. Dar e nevoie să fie dozate. Pot fi intense, însă corpului trebuie să-i dai ocazia să se refacă. Spaniolii au o vorbă: «Prea multă apă ucide planta». Așa e și cu antrenamentele", e convingerea tehnicianului italian.


338de meciuri și 35 de goluri a bifat Ancelotti ca jucător la Parma, Roma și Milan

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.