Fotbal   •   Liga 1   •   DESZĂPEZIRE

Suporterii, chemați la deszăpezire » Invitația inedită a unui club din Liga 1: "Vino cu o lopată la stadion"

Foto: Bogdan Dănescu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 31 ianuarie 2017

CS U Craiova îi cheamă pe suporterii olteni la deszăpezirea stadionului, înaintea meciului dintre CS U și FC Voluntari, care va avea loc în weekend.

Stadionul Extensiv este printre arenele cu cele mai mari probleme înainte de startul părții a doua a campionatului, însă lucrările de amenajare au început deja.

Zăpada de pe gazon este de aproximativ 30 de centimetri, iar terenul este înghețat în unele zone, așa că reprezentanții echipei au făcut apel și la ajutorul fanilor.

"Mai sunt doar câteva zile până la startul returului, așa că punem mână de la mână și începem împreună #BătăliaPentruPodium! Vino miercuri cu o lopată la stadionul Extensiv, să deszăpezești terenul împreună cu jucătorii Craiovei! O să găsești și câteva surprize în zăpadă. :)


Prima etapă din 2017 o avem sâmbătă la ora 14:00, așa că vrem să curățăm gazonul cât mai bine, ca să le iasă jocul baieților noștri în meciul cu Voluntari. Mergem pe mâna ta, da?", a transmis clubul prin intermediul unui mesaj publicat pe facebook.

Partida dintre CS U Craiova și FC Voluntari va putea fi urmărit în direct pe Digi, Dolce, Look și liveTEXT pe GSP.RO.

Citește și:

GALERIE FOTO Liga 1 sub atenționare de cod roșu! Cum se prezintă 5 dintre cele 7 stadioane pe care se va juca în weekend


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.