Ediția de azi a Gazetei Sporturilor dezvălui azi că Florin Tănase va fi apt de joc în luna martie, staff-ul Stelei nedorind să îi forțeze recuperarea.
Potrivit surselor GSP.RO, Laurenţiu Reghecampf nu vrea să-l forţeze pe atacantul adus în vară de la Viitorul, de aceea nu l-a introdus până acum în partidele amicale.
"Stai liniştit, recuperează-te cum trebuie şi să fii pregătit pentru play-off!" a fost mesajul recepţionat de către vârf din partea staff-ului tehnic. Ideea este ca Tănase să fie apt complet de joc începând cu luna martie, când vor debuta confruntările decisive din play-off. Până atunci, el ar putea apărea în echipă, treptat, din ce în ce mai multe minute.
Tănase va vâna posturile ocupate, momentan, de către Jakolis, De Amorim şi Gnohere. Gigi Becali spunea că-l vede în oricare dintre cele două benzi, dar Tase e o soluţie şi în spatele atacantului central.
Toate detaliile despre situația lui Florin Tănase, despre cum decurge recuperarea mijlocașului și discuția cu staff-ul Stelei pot fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau pe platforma Gazeta Digitală.
{{text}}