Dorin Taban, unul dintre liderii Peluzei Nord Steaua, a vorbit despre posibila implicare a ultraşilor români în protestele violente care au avut loc miercuri seara în Piaţa Victoriei.
Acesta susține că steliştii nu au fost prezenţi în mod organizat în Piaţa Victoriei, specificând că aceştia nu au fost nici la meciurile de handbal şi baschet cu Dinamo, disputate tot miercuri seara.
"Se poate verifica uşor, suporterii stelişti nu au fost prezenţi ieri nici la meciul de handbal, nici la cel de baschet.
Nu aş vrea să comentez ce s-a întâmplat la protest, există imagini, au fost oameni arestaţi, are cine să se ocupe de acest caz.
Este posibil să fi fost prezenţi suporteri în piaţă pentru că cei de acolo s-au folosit de materiale pirotehnice, precum pe stadioane.
Dar, în acelaşi timp, nu doar suporterii se pot folosi de astfel de obiecte pirotehnice, ci şi restul lumii. Deci, e posibil orice", a spus Dorin Taban, la TV Digi Sport.
"Am fost şi eu pentru puţin timp acolo şi am fost monitorizat non-stop de jandarmi în civil" Dorin Taban, lider Peluza Nord Steaua
{{text}}